Descoperire inedită: Persoanele cu şase degete au un real avantaj faţă de cele cu cinci degete

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Adevărul

Multe dintre persoanele care se nasc cu mai multe de cinci degete sunt deseori jenate şi consideră acest aspect o infirmitate. În fapt, potrivit unui studiu recent, aceste persoane sunt avantajate faţă de restul.

Studiul arată că persoanele care s-au născut cu şase degete, la mâini sau la picioare, au mai multe avantaje când vine vorba de capacităţile motorii fine. Acestea pot face cu o singură mână lucruri care ar solicita folosirea ambelor mâini la o persoană obişnuită, informează Nature Communications. 

Deşi comunitatea medicală consideră că persoanele care se nasc cu şase degete (hipoplazie), la mâini sau la picioare, au malformaţii ale membrelor, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Freiburg din Germania au constatat că oamenii care se nasc cu hipoplazie au zone speciale în creier care sunt dedicate degetelor pe care le au în plus.

În cadrul studiului, cercetătorii au analizat indivizi care au câte şase degete la fiecare mână, aceştia având un deget suplimentar între degetul mare şi degetul arătător.„Am dorit să ştim dacă subiecţii cu şase degete au abilităţi motorii care depăşesc abilităţile unei persoane normale. Am mai cercetat felul în care creierul este capabil să controleze degetele extra ale unei mâini”, a explicat co-autorul studiului, profesorul Carsten Mehring.

Autorii studiului au pus subiecţii să efectueze diverse mişcării în timp ce creierul lor era monitorizat folosind imagistica prin rezonanţă magnetică (IRM). Cercetătorii au descoperit că aceste degete suplimentare au fost mişcate de proprii lor muşchi şi că le oferă participanţilor o abilitate extraordinară de a-şi folosi mâinile în moduri benefice.„Subiecţii noştri îşi pot folosi degetele extra în mod independent, asemănător cu un deget suplimentar, fie singur, fie împreună cu celelalte cinci degete, ceea ce face ca ei să prindă obiectele mult mai uşor, cu mai multă îndemânare şi pricepere” susţine Mehring. „De exemplu, în experimentele noastre, subiecţii pot îndeplini o sarcină cu o singură mână, sarcină pentru care în mod normal o persoană obişnuită are nevoie de două mâini”, a mai transmis Mehring.

În fapt, cercetătorii au vrut să demonstreze că existenţa unui deget în plus, la membrele inferioare sau superioare, nu reprezintă neapărat o dizabilitate, în comparaţie cu persoanele care au cinci degete.„În ciuda faptului că degetele suplimentare cresc numărul de grade de libertate pe care creierul trebuie să le controleze, nu am descoperit niciun dezavantaj în comparaţie cu persoanele care au cinci degete” susţine co-autorul studiului, profesorul Etienne Burdet, de la Colegiul Imperial din Londra.

„Pe scurt, este uimitor că creierul are suficientă capacitate pentru a gestiona cel de-al şaselea deget, fără să sacrifice în altă parte. Exact asta fac subiecţii noştri”, a adăugat Burdet.

Autorii studiului susţin că aceste descoperi ar putea fi folosite în medicina viitorului, pentru dezvoltarea artificială a membrelor suplimentare care vor oferi oamenilor din diverse domenii capacitatea de a face mai multe lucruri în acelaşi timp. Printre aceste persoane s-ar putea număra şi chirurgii care ar putea primi un braţ suplimentar pentru a nu mai avea nevoie de asistent în timpul unei operaţii. Nu în ultimul rând, oamenii de ştiinţă au atras atenţia că persoanele cu hipoplazie s-au născut în acest fel şi creierul lor a fost în mod natural „instruit” să folosească membrul suplimentar.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței