Deputaţii kârgâzi vin înarmaţi la parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele parlamentului kârgâz, Kubanitcibek Isabekov, i-a certat joi, chiar de la tribună, pe colegii săi deputaţi, că umblă înarmaţi prin clădirea Legislativului, deşi chiar

Vicepreşedintele parlamentului kârgâz, Kubanitcibek Isabekov, i-a certat joi, chiar de la tribună, pe colegii săi deputaţi, că umblă înarmaţi prin clădirea Legislativului, deşi chiar la începutul acestei săptămâni a intrat în vigoare legea care interzice acest lucru. "Numai eu şi deputatul Sanjar Kidiraliev am depus armele la intrarea în parlament, iar voi umblaţi cu pistoalele mitralieră atârnate pe umăr chiar în sala de şedinţe", a spus, supărat, Isabekov. "Trebuie să respectăm legile pe care singuri le-am votat", a adăugat liderul kârgâz.

Deputaţii au obţinut dreptul de a purta arme în decembrie, anul trecut, după ce manifestanţii care cereau plecarea preşedintelui Kurmanbek Bakiev au asediat, timp de nouă zile, clădirea parlamentului din Bishkek (fostul oraş Frunze). Statul Kârgâzstan, fosta republică sovietică Kirghizia, a fost destabilizat în martie 2005, în timpul Revoluţiei lalelelor, când a fost alungat de la putere preşedintele Askar Akaiev, iar în locul lui a fost numit fostul premier, Kurmanbek Bakiev. În aceşti doi ani, situaţia politică nu s-a stabilizat, mai mulţi politicieni fiind atacaţi de grupuri înarmate, iar patru membri ai parlamentului au fost chiar asasinaţi. Deşi legea care nu permite accesul cu arme în clădirea parlamentului a fost votată în unanimitate, deputaţii sunt prea speriaţi ca să renunţe la armele lor.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG