Delegaţia OMS, la sediul CNCAV - Specialiştii au discutat despre accelerarea vaccinării în rural

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numărul pacienţilor cu COVID-19 continuă să rămână ridicat

O delegaţie a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a făcut, joi, o vizită de lucru la sediul CNCAV, specialiştii discutând despre accelerarea campaniei de vaccinare, mai ales în mediul rural.

CNCAV anunţă, joi seară, că o delegaţie a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a făcut o vizită de lucru la sediul instituţiei, ocazie cu care coordonatorul campaniei de vaccinare, col. dr. Valeriu Gheorghiţă, a prezentat modul în care s-a derulat procesul de vaccinare în ţara noastră, precum şi rezultatele înregistrate la nivel naţional. 

”Totodată, în cadrul întâlnirii s-au discutat principale bariere legate de campania de vaccinare, cu precădere în mediul rural, fiind amintite acţiunile suport organizate până la acest moment pentru susţinerea ritmului de vaccinare în zonele unde adresabilitatea este mai redusă”, a transmis CNCAV.  

Potrivit instituţiei, specialiştii OMS au apreciat modul de lucru, implicarea şi eforturile depuse de echipa CNCAV, încă de la debutul campaniei de vaccinare, şi au recomandat continuarea acestora pentru creşterea ratei de vaccinare în rândul beneficiarilor.  

”Astfel de întâlniri vor continua şi în perioada următoare pentru identificarea celor mai bune soluţii menite să susţină ritmul de vaccinare în Romania şi să contribuie la consolidarea climatului de siguranţă, prin responsabilizare şi conştientizare a importanţei şi beneficiilor vaccinării”, a mai transmis CNCAV.  

Specialişti OMS au avut, joi, o întâlnire şi cu reprezentanţii Colegiului Medicilor din România.  

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului