Declinul demografic s-a accentuat în aprilie, în principal ca urmare a scăderii natalităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul

Populaţia României a continuat scăderea din cauze demografice, iar declinul s-a accentuat în aprilie, când s-au pierdut 8.910 locuitori, cu 32,8% mai mulţi decât în aceeaşi lună a anului trecut, această situaţie fiind generată în principal de o scădere a natalităţii, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Prin comparaţie, în aprilie 2017, sporul natural negativ a fost de 6.711 de persoane.

În aprilie 2018 s-au născut 12.709 copii, cu 976 mai puţini decât în martie 2018 şi cu 1.988 mai puţini decât în aprilie 2017.

Totodată, în aprilie 2018 s-au înregistrat 21.619 de decese, cu 3.620 mai puţine decât în luna martie 2018 şi cu 211 mai multe faţă de luna aprilie 2017.

Mortalitatea infantilă din România a scăzut în aprilie 2018 faţă de aceeaşi lună a anului trecut, fiind înregistrate 94 de decese ale unor copii cu vârsta de sub un an, cu 19 mai puţine decât în urmă cu un an. 

Numărul căsătoriilor a fost, în luna aprilie 2018, cu 1.165 mai mare decât în aceeaşi lună din anul precedent. Totodată, prin hotărâri judecătoreşti definitive, s-au pronunţat cu 101 divorţuri mai puţine în luna aprilie 2018, decât în luna aprilie 2017.

Populaţia României a scăzut anul trecut cu 69.279 de persoane din cauza declinului demografic, cu 27,5% mai mult decât în anul anterior, în special ca urmare a scăderii natalităţii.

În 2016, sporul natural negativ a fost de 54.316 de persoane.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort