Declarație scrisă pentru voucherele de vacanță. Regulile noi care îi vizează pe bugetari

0
Publicat:

Bugetarii care vor să primească vouchere de vacanță în 2025 trebuie să respecte reguli noi: să achite din propriul buzunar 800 de lei pentru un pachet turistic de minimum 1.600 de lei și să semneze o declarație pe propria răspundere. 

Condiții noi pentru voucherele de vacanță FOTO: Arhivă

Anul viitor, voucherele de vacanță pentru angajații la stat se acordă în baza unor reguli actualizate. Potrivit noilor norme metodologice, bugetarii vor primi 800 de lei din partea statului doar dacă demonstrează că au achiziționat un pachet turistic de cel puțin 1.600 de lei și dacă semnează o declarație pe propria răspundere prin care se angajează să respecte condițiile impuse, informează  Avocatnet.

Astfel, conform OUG nr. 8/2009, instituțiile publice vor putea oferi vouchere de vacanță în cuantum de 800 de lei doar salariaților care au un salariu net de cel mult 8.000 de lei în luna anterioară acordării.

Concret, suma primită poate acoperi maximum 50% din valoarea unui pachet turistic. Restul trebuie suportat de beneficiar. Cu alte cuvinte, statul oferă 800 de lei, iar angajatul trebuie să contribuie cu o sumă egală, din fonduri proprii.

Pentru a beneficia de acest ajutor, bugetarii trebuie să prezinte două documente:

  • Factura care dovedește achiziția unui pachet turistic de cel puțin 1.600 de lei;
  • Declarația pe propria răspundere, care trebuie să conțină angajamentul că persoana acceptă primirea voucherelor în cuantumul și condițiile prevăzute de lege și că va contribui personal cu suma de 800 de lei pentru achiziționarea unui pachet turistic în valoare totală de cel puțin 1.600 de lei.

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan, a explicat noua procedură astfel: „Omul depune declaraţia pe proprie răspundere, prin care își asumă că va primi acei bani, îi va cheltui și va cofinanța cu 800 de lei un pachet turistic. În clipa respectivă îi vor fi virați cei 800 lei din partea angajatorului pe card, după care omul va merge în vacanță, va avea o factură, va plăti 1.600 lei și atât.”

Model declarație pe propria răspundere FOTO: Avocatnet

Ministrul a menționat și că ANAF va face controale aleatorii pentru a verifica dacă banii au fost folosiți conform legii: „ANAF-ul (Agenția Națională de Administrare Fiscală) va face aceste controale random în rândul mai multor beneficiari, va putea să vadă dacă, în dreptul CNP-ului lui X, care a primit cei 800 lei, a fost făcută o plată de minim 1.600 lei și apare o factură din partea unei unități de cazare autorizate de către Ministerul Turismului.”

Totodată, în modelul de declarație este specificat că suma de 800 de lei poate fi folosită și fracționat, nu doar într-o singură tranșă.

Atenție însă, falsul în declarații se pedepsește conform Codului penal, cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă informațiile oferite nu corespund realității.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală