De la Zurich la Sinaia
0Cele două evenimente ne-au arătat feţele României la care visăm: demnă, senină, unită U n aer nou şi reconfortant a venit zilele acestea dinspre Alpi şi dinspre Carpaţi. L-aţi
Cele două evenimente ne-au arătat feţele României la care visăm: demnă, senină, unită
U n aer nou şi reconfortant a venit zilele acestea dinspre Alpi şi dinspre Carpaţi. L-aţi simţit? Nu, aici nu e vorba despre buletinul meteo. E altceva. La Zürich au fost zece mii de români ca să încurajeze echipa naţională de fotbal în meciul cu Franţa.
Autorităţile elveţiene - atât de exigentele autorităţi elveţiene - i-au felicitat pe români pentru comportamentul lor. Şi tot zilele acestea, la Sinaia, Castelul Peleş a găzduit cea mai strălucitoare recepţie de la instalarea regimului comunist încoace.
Nunta de diamant a cuplului regal, serbată în castelul familiei, a simbolizat nu numai victoria târzie asupra unei istorii potrivnice. Ne-a oferit şi ocazia de a medita la valorile familiei, la ceea ce înseamnă un destin trăit cu demnitate, modestie şi simţul datoriei.
Dar există vreo legătură între românii de la Zürich şi sărbătoarea cuplului regal? Ei bine, există. Cele două evenimente ne-au arătat feţele acelei Românii la care visăm cu toţii. O Românie demnă, senină, unită şi civilizată, departe de culorile sumbre în care o zugrăvesc lideri politici şi jurnalişti din Italia şi nu numai. Şi o Românie regală - nu în organizarea politică, ci în atitudine - mândră de trecutul şi de simbolurile sale.
Moştenirea regală merită aşezată acolo unde îi este locul. În optzeci de ani, România regală a recuperat enorm în raport cu Occidentul. S-a ridicat din praful Orientului şi a devenit o ţară europeană respectată. Este o lecţie pentru noi, cei de azi.
Destinul cuplului regal, purtat cu demnitate în vremuri grele, este un alt exemplu. Iar faptul că familia regală îşi serbează nunta de diamant acasă, în statul republican România, în timp ce alte ţări europene continuă să-şi ţină foştii suverani departe de graniţe, este şi el remarcabil.
Iată că putem să ne împăcăm cu istoria. Că suntem în stare să înţelegem politica şi altfel decât prin mineriade, campanii denigratoare şi stimularea urii colective. Toate acestea sunt realităţi. Suporterii români chiar s-au comportat în stil european, iar valorile ce leagă România de civilizaţia occidentală sunt aici, lângă noi.
Da, trebuie să recunoaştem: România de la Zürich şi de la Sinaia este la fel de reală precum cea a bandiţilor, a mitocanilor şi a hoţilor de toată mâna. Dar este şi argumentul cel dintâi pentru a mai spera.