De ce vorbeşte Elena Udrea despre ea însăşi la persoana a III-a: Gaddafi, Iulius Cezar, Ludovic al XIV-lea aveau acelaşi stil oratoric

În timpul discursului de luni, din Parlament, Elena Udrea a folosit de mai multe ori persoana a III-a singular referindu-se la sine, un tip de referire întâlnit la persoane care „îşi arogă poziţii, roluri şi merite exagerate, la persoane orgolioase, puternice“, explică psihologul şi bloggerul „Adevărul“ Mihai Copăceanu.

Luni, în discursul susţinut în Parlament, Elena Udrea a vorbit de mai multe ori despre sine la persoana a III-a singular. Când Elena Udrea spunea că „Justiţia trebuie să-şi urmeze cursul şi în cazul Elenei Udrea“, referindu-se deci la propria persoană printr-o formulă de persoana a treia, „ne arată, de fapt, că aici contează statusul-rolul, poziţia şi imaginea publică pe care ea o deţine în contrast cu individualitatea persoanei, oricum s-ar numi ea. Această formulă de referire la propria persoană într-o manieră exagerată ne indică o persoană cu un Eu puternic, cu o stimă de sine extrem de ridicată“, explică psihologul Mihai Copăceanu, blogger „Adevărul“.

Referirea la persoana a III-a este întâlnit la persoane care îşi arogă poziţii, atribuţii, roluri şi merite exagerate, mai spune Copăceanu. „Sunt persoane orgolioase, puternice, care îşi valorifică opiniile în orice situaţie, persoane care îşi afirmă personalitatea şi cred mult în propriile idei, chiar şi atunci când pot greşi.

Astfel că poziţia publică creată şi întreţinută şi personalitatea celei în cauză depăşeşte şi transcede propria individualitate. Avem un exemplu tot în discursul de luni din Parlament, când discuţia devine importantă pentru că face apel la funcţia persoanei. Nu individualitatea, nu persoana Elena Udrea este dezbătută aici, ci parlamentarul Elena Udrea, ceea ce implică o altă relaţionare şi alte consecinţe. Dedublarea are rolul tocmai de a accentua gravitatea acţiunilor. Cu alte cuvinte, ea ne explică, de fapt ne atrage atenţia că nu „despre mine“, persoana mea, un simplu cetăţean, în locul meu putea fi oricine, Victor Ponta, ci are legătură cu poziţia mea şi ceea ce reprezintă valoarea şi însemnătatea mea, cu ceea ce eu am făcut (trecutul meu) şi ceea ce eu sunt în esenţă“, explică psihologul.

Într-un interviu pentru RFI România din 2011, poetul şi dramaturgul român Matei Vişniec regăsea persoana a III-a singular în discursurile unor dictatori precum Muammar Gaddafi.

„Când un dictator vorbeşte despre sine la persoana a III-a singular suntem de fapt în faţa unei atitudini extrem de infantile, dar şi a unui spectacol oferit de un individ care are despre sine însuşi o părere absolut extraordinară. El se consideră de fapt atât de genial, atât de nemaipomenit, atât de unic în genul său şi eventual pe planetă, atât de dotat cu toate calităţile încât, iată, nu îndrăzneşte să-şi spună sieşi «eu» şi se autotratează la persoana a III-a singular, deci cu «el». În mintea sa se produce evident o dedublare“, nota Vişniec. Acesta amintea că şi împăratul Cezar sau Ludovic al XIV-lea obişnuiau să se pună în valoare prin utilizarea persoanei a III-a singular.