De ce se teme PDL?

PDL se ascunde în spatele zidurilor administraţiei şi lansează apocaliptic teza loviturii de stat.

Toate calculele matematice şi politice arată că şansele moţiunii de cenzură sunt minime. Matematic, Opoziţia nu are numărul suficient de senatori şi de deputaţi pentru a răsturna Guvernul Boc. Politic, liberalii şi social-democraţii nu s-au dovedit capabili să atragă de partea lor parlamentari din UDMR sau din grupul Minorităţilor. De fapt, Opoziţia a fost incapabilă să prezinte un program şi o echipă de guvernare postmoţiune care să pună bazele unei noi majorităţi parlamentare. Ideea, „ne întâlnim miercuri după-amiază şi vedem pe cine punem premier", nu are darul să-l convingă nici pe cel mai abulic parlamentar al Puterii să voteze moţiunea de cenzură.

Cu toate acestea, PDL se comportă ca un partid îngrozit la gândul că ar putea fi scos din Palatul Victoria.
Măsurile pe care le ia sunt disperate, iar mesajele liderilor PDL amintesc de starea de
spirit care domnea în ziua de 22 decembrie 1989 în Comitetul Central al PCR. Pe sticlă se perindă ore în şir politicieni PDL care vorbesc numai despre mineriade sindicale, violenţă şi tentative de schimbare a guvernării prin forţa străzii. În loc să discute despre perspectiva măsurilor economice şi sociale pe care le-a luat, PDL se ascunde în spatele zidurilor administraţiei şi lansează apocaliptic teza loviturii de stat.

Manifestaţiile sindicale anunţate astăzi ar fi ilegale din punctul de vedere al PDL pentru că ar fi orchestrate de partidele din Opoziţie care şi-ar fi infiltrat oameni în masa protestatarilor. Odios! Drept pentru care doamna Udrea i-ar cam umfla pe toţi, dacă ar avea instrumentele legale necesare. Ce să le spui onorabililor guvernanţi? Că dreptul la protest este garantat pentru oricine, indiferent dacă este membru sau nu al unui partid politic? Că ai voie să strigi „Jos Guvernul!" chiar dacă eşti sindicalist! E ridicol.

Şi atunci de unde toată această diversiune? PDL nu se mai poate teme de trădători în urma deciziei ca parlamentarii partidului să nu participe la votarea moţiunii. Hotărâri similare au luat şi UDMR, Minorităţile sau UNPR. E clar că Emil Boc ar trebui să se simtă mai confortabil acum decât la precedenta moţiune de cenzură, când Guvernul chiar a fost gata-gata să cadă. Ce s-a întâmplat între timp? Situaţia financiară a milioane de oameni s-a înrăutăţit, iar viitorul nu apare deloc mai bun.

Traian Băsescu spunea că au reuşit cei care au dorit să divizeze populaţia României în criză. Păi rolul de a ţine naţiunea unită în momente dificile îi revine tocmai preşedintelui. El ar fi trebuit să fie alături de oameni, să-i încurajeze, nu să-i certe, să-i îmbărbăteze, nu să-i beştelească. Traian Băsescu trebuia să fie primul în vizită la învăţătoarea Cristina Anghel, să o roage să renunţe la greva foamei. N-a făcut-o. Aşa s-a ajuns ca oamenii să nu mai aibă încredere în nimeni. Şi de asta se tem cel mai mult guvernanţii.