Dan Barna: Adriana Radu, reprezentanta reală a societăţii civile în CES, îşi poate ocupa locul care i se cuvine. Decizia, publicată în Monitorul Oficial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepremierul Dan Barna anunţă, luni seară, că s-a făcut ”dreptate”, Adriana Radu, votată de organizaţii şi asociaţii să fie reprezentantul societăţii civile în Consiliul Economic şi Social, putându-şi prelua postul. Decizia premierului a fost publicată deja în Monitorul Oficial.

„Dreptate la CES. Am avut astăzi o întâlnire cu premierul Florin Cîţu pe diverse subiecte curente printre care i-am propus şi să revenim asupra deciziei de a respinge numirea Adrianei Radu în Consiliul Economic şi Social. Am argumentat că doamna Adriana Radu este de fapt reprezentanta reală a societăţii civile în CES, conform opţiunii exprimate de majoritatea asociaţiilor care i-au acordat încrederea. Am decis să reparăm o decizie care a provocat justificate proteste”, a scris, luni seară, pe Facebook, dan Barna. 

Vicepremierul a precizat că decizia a fost deja publicată în Monitorul Oficial.

„Reprezentanta Asociaţiei “Sexul şi Barza” îşi poate ocupa locul care i se cuvine. Prin dialog şi argumente raţionale se pot face mult mai multe lucruri bune”, a mai scris Barna. 

În luna decembrie, Adriana Radu a fost aleasă de către asociaţii şi organizaţii din ţară să fie reprezentantul societăţii civile în Consiliul Economic şi Social, dar a fost înlocuită cu Horia Nicolescu Mihai de către premierul interimar Nicolar Ciucă. 

Potrivit deciziei publicate, luni seară, în Monitorul Oficial, Horia Nicolescu Mihai a fost revocat din funcţia de membru al CES, fiind numită Adriana Radu. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie