Cum va fi vremea în Capitală până sâmbătă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cum va fi vremea în Capitală până sâmbătă. FOTO: Arhivă

În Capitală, în intervalul joi-sâmbătă, vremea va continua să fie mai rece decât ar fi normal pentru această perioadă. Minimele se vor situa între -2 şi -5 grade Celsius, potrivit ultimei prognoze transmisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Pentru intervalul 22.03.2018, ora 15.00 şi 23.03.2018, ora 08.00, Vremea va fi în continuare mult mai rece decât în mod normal în ultima decadă a lunii martie. Spre  seară  va începe  să ningă  slab,  dar cu precădere în a doua parte  a nopţii,  ninsoarea va deveni abundentă, iar vântul se va intensifica, astfel încât rafalele vor atinge  45...50  km/h  şi  temporar  în  jur  de  55  km/h,  viscolind  zăpada  şi  diminuând  vizibilitatea.

Stratul de zăpadă depus peste cel deja existent va fi consistent, neuniform, cu grosimi, în  medie, de 15...20 cm.   Temperatura  va  scădea  treptat,  astfel  încât  minima  de  vineri  dimineaţă  va  fi  de  -5...-4  grade,  iar intensificările vântului vor amplifica senzaţia de frig. 

Cum va fi vremea de vineri dimineaţă

Începând cu ora 08.00, vremea se va menţine deosebit de rece. Va continua să ningă abundent în orele dimineţii, când şi vântul va avea intensificări cu rafale de 50...55 km/h, viscolind temporar ninsoarea şi diminuând vizibilitatea.

Apoi, atât ninsoarea, cât şi vântul, vor fi în diminuare ca intensitate, astfel încît seara ninsoarea va înceta,  iar  vântul  nu  va mai depăşi  20...30  km/h.

Grosimea totală a stratului de zăpadă, când va înceta ninsoarea, va fi în medie de 25...35 cm. Temperatura  maximă  se  va  situa  în  jurul  valorii  de  0  grade,  dar  intensificările  de  vânt  din  prima parte a zilei vor amplifica senzaţia de rece. Temperatura minimă de sâmbătă dimineaţa va fi de - 4...-2 grade.

Măsuri luate de Ministerul Sănătăţii

„La nivelul fiecărui judeţ, s-a cerut evaluarea numărului bolnavilor care necesită transport în vederea efectuării dializei, catagrafierea, prin medicii de familie şi cu participarea asistenţilor comunitari, a bolnavilor cronici cu afecţiuni ce necesită monitorizare permanentă, a gravidelor cu risc şi a celor în ultimele două luni de sarcină, a copiilor cu afecţiuni care necesită monitorizare permanentă, persoane dependente fizic, vârstnici cu nevoi speciale”, transmite Ministerul Sănătăţii.

„Pacienţii care necesită dializă vor fi transportaţi la nivelul unităţii la care fac dializă, iar după efectuarea procedurilor vor fi internaţi în spitalul în cadrul căruia funcţionează unitatea de dializă. Bolnavii cronici internaţi care necesită monitorizare permanentă nu vor fi externaţi până la stabilizarea situaţiei meteo. Medicii de familie vor fi mobilizaţi acolo unde situaţia impune prezenţa acestora la cabinetele medicale în afara programului de lucru până la stabilizarea situaţiei meteo”, completează aceştia. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare