Cum se anunţă vremea în următoarele zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vremea din următoarele zile va fi geroasă/ Imagine de Arhivă

Vremea de săptămâna viitoare 12-18 noiembrie aduce temperaturi apropiate mediei climatologice în care ne aflăm. Vor fi nopţi geroase, lapoviţă şi ninsori, după cum arată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) pentru următoarele zile.

Vremea se va schimba treptat, încă de luni, cerul va fi acoperit de nori, iar vântul se va accentua. Temperaturile la Bucureşti, în săptămâna 12-18 noiembrie aduce maxime de 12 grade Celsius şi minime de 0 grade. Spre mijlocul şi sfârşitul săptămânii, iarna îşi face simţită prezenţa: miercuri vor debuta ploile, vântul se va intensifica, iar vineri vom avea fenomene de lapoviţă şi ninsoare, pe timpul nopţii.

La munte, temperaturile scad spre sfârşitul săptămânii, atingând valori negative de -4 grade Celsius.

Ca şi fenomene meteorologice, vom avea: lapoviţă şi ninsori, atât pe timpul zilei cât şi pe timpul nopţii, ceaţă şi brumă dimineaţa, iar nopţile vor fi geroase. Temperatura aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă în regiunile sud-estice, iar în restul ţării vor fi uşor mai ridicate.


Precipitaţiile estimate a se înregistra în această săptămână vor fi deficitare în întreaga ţară, cu un deficit mai pronunţat în regiunile sud-vestice, vestice şi nord-vestice.

Prognoza meteo ANM săptămâna viitoare 12-18 noiembrie pe regiuni

BANAT

Tendinţa temperaturii aerului va fi, în general, de scădere în cea mai mare parte a intervalului de referinţă. În medie, valorile maxime se vor încadra între 12 şi 17 grade, iar minimele între 3 şi 7 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi în creştere, cu precădere, la sfârşitul intervalului.

CRIŞANA

Temperatura aerului va fi în general în scădere după 13 nioembrie. Media regională va consta în valori maxime cuprinse între 11 şi 17 grade, iar minimele între 3 şi 7 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi în creştere, îndeosebi la sfârşitul intervalului.

TRANSILVANIA

Temperatura aerului - la valorile diurne va fi în scădere, însă mai accentuată decât precedenta. În medie, maximele vor fi între 9 şi 15 grade. La valorile nocturne, până în data de 12 noiembrie va avea o nouă creştere, apoi va fi în scădere. Media regională a minimelor, va consta în valori cuprinse între între 0 şi 3 grade în săptămâna a doua. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată şi în creştere, mai ales după data de 14 noiembrie.

MARAMUREŞ

Temperatura aerului va fi în general în scădere. În medie, valorile maxime se vor încadra între 10 şi 15 grade în cea de-a doua, iar minimele între 2 şi 5 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi în creştere, pe parcursul celei de-a doua săptămâni, dar mai ales în ultimele zile ale acesteia.

MOLDOVA

În prima săptămână din intervalul de prognoză, temperatura aerului va fi în general în scădere. Vremea se va încălzi până în data de 13 noiembrie, apoi se va răci, iar media de temperatură va fi de 10....15 grade la valorile maxime şi de 3....5 grade la minime. Probabilitatea pentru ploi slabe va fi mai ridicată după data de 11 noiembrie.

DOBROGEA

Temperatura aerului va fi în scădere. În medie, pe parcursul primei săptămâni vor fi maxime cuprinse între 14 şi 16 grade şi minime între 7 şi 11 grade, iar în cea de-a doua săptămână - maxime între 12 şi 15 grade şi minime între 5 şi 7 grade. Trecător vor fi condiţii de ploi slabe sau burniţă.

MUNTENIA

Temperatura aerului, în medie, pe parcursul primei săptămâni vor fi maxime cuprinse între 13 şi 17 grade şi minime între 3 şi 8 grade, iar în cea de-a doua săptămână - maxime între 12 şi 16 grade şi minime între 3 şi 5 grade. Trecător şi pe spaţii mici, vor fi condiţii pentru ploi slabe sau burniţă.

OLTENIA

Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, media pe regiune va consta în temperaturi maxime cuprinse între 11 şi 17 grade şi minime între 3 şi 5 grade. Pe suprafeţe mici, în special, în perioada 6-7 noiembrie, vor fi posibile ploi slabe sau burniţă.

LA MUNTE

Temperatura aerului va fi, în general, în scădere, în intervalul de prognoză. În cea de a doua săptămână, vremea se va răcori, astfel că la finalul său media maximelor va coborî până în jurul valorii de 4 grade, iar a minimelor spre -2 grade. Vor fi condiţii pentru precipitaţii slabe, în principal, după data de 11 noiembrie, cu probabilitate mai mare de semnalare a acestora la sfârşitul perioadei de referinţă.

Mai multe pentru tine:
Kelemen Hunor admite că există dispute în coaliție: „Nicu şi Marcel au avut altă relaţie”
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
„Pericol pentru Europa”. Ministrul de Externe al Ungariei promite ca Budapesta se va opune categoric aderării Ucrainei la UE
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău