Cum poți să te tratezi în străinătate dacă ești asigurat în România. Diferențele în decontare pot fi mari
0Pacienții care în România au calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate pot beneficia de servicii decontate și în străinătate. Pot interveni însă diferențe, în anumite situații semnificative, de cost.
Persoanele asigurate în sistemul public de sănătate se pot afla în situația de a necesita servicii medicale în afara țării, caz în care cel puțin o parte dintre costurile serviciilor medicale de care au beneficiat în străinătate pot fi recuperate. Există trei situații în care pacientul asigurat în România poate beneficia de servicii în străinătate, cu decontare.
Prima modalitate, conform informațiilor care se regăsesc pe site-ul Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, este în baza cardului european de asigurat. Adesea la această modalitate de a beneficia de tratament în clinicile medicale din alte țări ale Uniunii Europene se apelează atunci când apar situații de urgență în timpul călătoriilor. Cardul european de sănătate se eliberează la cerere de către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate de care aparține persoana. Are valabilitate doi ani, iar în lipsa acestuia, la nevoie, se poate solicita o adeverință înlocuitoare a acestui card, adeverință care poate fi transmisă de către CJAS prin mijloace electronice. „Este important ca respectivul spital din străinătate să aibă contract cu Casa de Asigurări de Sănătate publică din țara respectivă”, se precizează pe site-ul ANMCS.
O altă modalitate, la care se apelează destul de rar, este cea directă, însă există cazuri în care pacientul trebuie să obțină o aprobare prealabilă. Există de asemenea și proceduri care nu se decontează. Pacientul se adresează unui spital din altă țară europeană (de stat sau privat), iar la întoarcerea în România poate cere decontarea serviciilor medicale de care a beneficiat. Va primi, în schimb, valoarea la care se decontează serviciile în România, uneori diferența între costurile suportate și valoarea decontată fiind atât de mare încât pacienții nu mai fac demersul pentru a-și recupera banii.
„Trebuie subliniat faptul că într-o astfel de situație, Casa de Asigurări de Sănătate decontează serviciile plătite de asigurat la valoarea din România. Ca urmare, pot apărea mari diferențe în cazul unui astfel de decont. De exemplu, o tomografie computerizată costă în Anglia 300 de euro, iar decontul în țară va fi de doar 70 de euro. Fără aprobare prealabilă, pacientul nu poate beneficia de decont în cazul unui transplant de organe. De asemenea, nu se decontează operațiile estetice de înfrumusețare”, menționează ANMCS.
O a treia modalitate de a beneficia de servicii medicale în străinătate, cu decontare în țară, este cea în care pacientul obține o aprobare prealabilă de la Casa de Asigurări de Sănătate de care aparține, pentru că se află într-o situație care nu-i permite să aștepte pentru servicii care se pot efectua în țară (boala sa se poate agrava).
„Această aprobare nu se acordă decât în anumite condiții: dacă în momentul respectiv pacientul nu poate beneficia în țară de serviciul medical de care are nevoie. În acest caz, decontul poate fi apropiat de valoarea serviciilor din altă țară a Uniunii Europene”, mai menționează ANMCS.
Pacienții aflați în această situație beneficiază de servicii medicale în străinătate în baza Formularului DP S2/ E112. Formularul trebuie eliberat înaintea plecării. Este de asemenea necesară confirmarea scrisă din partea unităţii sanitare din statul membru al UE/SEE/Confederaţia Elveţiană/Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în care se intenţionează efectuarea serviciului medical, cu privire la disponibilitatea acesteia de a acorda respectivul serviciu medical, pe baza DP S2, în perioada indicată de persoana solicitantă, pe baza recomandării medicului curant care întocmeşte raportul medica (acest raport fiind necesar pentru eliberarea formularului DP S2). De menționat faptul că, deși această modalitate de decontare se apropie de valoarea serviciilor din țara respectivă, formularul u acoperă cheltuielile legate de transport, cazare și eventualele coplăți existente în statul membru.