Cum poţi deveni imun la presa care vrea să te tâmpească

România perioadei următoare va fi marcată de multe gălăgii de stradă.

„Orizontul politic se limpezeşte." Astfel debutează una dintre cele mai seducătoare bucăţi de publicistică iscălite de I.L. Caragiale, cel mai mare gazetar al tuturor timpurilor româneşti. Bijuteria a apărut  în numărul din 28 februarie 1879 al revistei umoristice „Bobîrnacul". La 132 de ani după, pot afirma şi eu, la fel de fericit ca I.L. Caragiale: „Orizontul politic se limpezeşte."

Până nu demult, orizontul politic românesc era înceţoşat. Pentru a naviga printre patimile politicienilor, publiciştilor, moderatorilor şi mogulilor, trebuia să iscodeşti dedesubturile fiecărui ziar, site, blog şi post TV. Citind  titlurile articolelor, burtierele talk show-urilor, văzând spumele de la gurile moderatorilor şi ascultând vocile izmenite ale văzătoarelor de prompter, desluşeai cu greu de partea cărei tabere politice e cârnăţarul care a vârât bani într-o foaie sau într-un post TV pentru a vinde  consumatorului tocătura zilnică de clişee, lozinci, strigăte şi mugete, toate vârâte în pieliţa aşa-zisei prese libere şi independente. Asta pentru că, în timp ce Puterea era un întreg - Traian Băsescu -, Opoziţia era dezbinată între PSD şi PC, pe de o parte şi  PNL, pe de alta. Acum, PSD, PNL şi PC s-au unit într-un colhoz mai dihai decât cele văzute de studentul Ion Iliescu în măreaţa Uniune Sovietică. Prin apariţia acestui caltaboş politic, în care urmaşul lui Ionel Brătianu joacă preferans  cu urmaşul Anei Pauker, iar Che Guevara a încins o partidă de table cu Poliţia Politică a lui Batista, avem într-o parte a scenei politice o tabără. În cealaltă, zisă şi a Puterii, o altă tabără, alcătuită dintr-un PDL cu papion de Dreapta şi şapcă de Stânga, un UDMR bun la toate şi UNPR care nici el nu ştie ce e. Cu o clasă politică astfel împărţită, nu mai e nicio problemă pentru cetăţeanul neutru, poreclit electoral şi nehotărât, să dibuie imediat cărei tabere îi aparţine un ziar sau un post TV.

Lucrurile se complică însă când acest cetăţean vrea să afle ce s-a întâmplat de-adevăratelea în realitate din lectura ziarelor şi urmărirea posturilor TV. Dând curs năravului românesc, viaţa noastră publică e zguduită de scandaluri succesive. În aceste scandaluri, presa Opoziţiei zice într-un fel. Presa Puterii zice într-altfel.

Soluţia de aflare a adevărului pur, nedeflorat politic? Ne-o dă Caragiale în tableta „Sfaturi", din „Moftul român", 28 februarie 1893: „Luaţi o jumătate de afirmare a unui ziar opozant şi amestecaţi-o bine cu o jumătate de dezminţire a unuia guvernamental - iată o reţetă adeseori bună pentru a afla adevărul".

România perioadei următoare va fi marcată de multe gălăgii de stradă. Cititorul sau telespectatorul neutru va avea mari probleme în a şti câţi inşi au participat la o zurbă. Îi va veni în ajutor tot Tata Moşu Caragiale. În celebra schiţă „Atmosferă încărcată", din „Universul", 10 martie 1900, aşezat la o bere, personajul narator aşteaptă să vadă, din ediţiile de seară ale gazetelor, ce s-a petrecut de-adevăratelea la manifestaţia de protest din  Bucureşti: „Dar iată soseşte un băiat cu gazetele. Lumea i le smulge. Iau şi eu două: una guvernamentală şi una opozantă. Sunt om care iubesc adevărul şi, fiindcă-l iubesc, ştiu să-l caut. De mult mi-am făcut reţeta cu care, în materie politică, îl poţi obţine aproape exact. De exemplu, Gazeta opoziţiei zice: «... la această întrunire a noastră, alergaseră peste 6.000 de cetăţeni, tot ce are capitala mai distins ca profesiuni libere, comercianţi, proprietari şcl...». Gazeta guvernului zice: «... la această întrunire a lor, d-abia se putuseră aduna în silă vreo 300 de destrăbălaţi, derbedei, haimanale...» Atunci, zic eu, au fost la acea întrunire 3.000 şi ceva de oameni, fel de fel, şi mai aşa, şi mai aşa".

Să-l recitim pe Caragiale! E cel mai bun mijloc de a deveni imuni la presa care vrea să te tâmpească.