Cum pot tranzita teritoriul Ungariei pacienţii români care merg la Viena pentru tratamente medicale la Spitalul WPK

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: Facebook / WPK

Pacienţii români care merg la Viena pentru tratamente medicale la Spitalul WPK au posibilitatea de a circula pe teritoriul Ungariei în baza unei scrisori oficiale emise de spital, care atestă deplasarea în scopuri medicale, informează reprezentanţii Wiener Privatklinik, unul dintre cele mai mari spitale private din Austria.

„Ca măsură de prevenire a răspândirii coronavirusului, fiecare pacient va efectua testul pentru COVID-19 înainte de plecarea către Austria, printr-un parteneriat încheiat de spital cu laboratorul Genetic Center din România. Dacă rezultatul testului este negativ, pacientul se va putea deplasa în Viena, unde se va testa din nou, la un laborator recomandat de WPK. Cu un rezultat de două ori negativ, pacientul poate fi internat pentru a urma tratamentul sau intervenţia medicală necesare, fără a mai avea nevoie să stea în carantină înainte sau după tratament”, se arată într-un comunicat al WPK.

Spitalul WPK se află în topul destinaţiilor medicale din străinătate ale pacienţilor români. Anul trecut, peste 1,100 de români au ajuns la WPK Viena pentru tratamente şi investigaţii, în creştere cu 28% faţă de anul anterior, potrivit datelor sursei citate.

Tratementele oncologice, printre cele mai solicitate

Principalele servicii medicale accesate de către aceştia au fost tratamentele ultraspecializate în oncologie (imunoterapia şi terapia personalizată ţintită), intervenţiile ortopedice şi cele de chirurgie cardiovasculară, dar şi pachetele de check-up medical.

Pacienţii pot beneficia de informaţii şi asistenţă completă oferită de consultanţii Wiener Privatklinik din Bucureşti sau Timişoara, printr-o solicitare trimisă la adresa de e-mail info@wpk.at .

Serviciile consultanţilor acoperă toţi paşii necesari pentru accesarea rapidă a tratamentelor disponibile la Viena, de la traducerea şi trimiterea dosarului medical, estimarea costurilor de diagnosticare şi tratament, consiliere privind spitalizarea şi alegerea medicului potrivit, menţinerea legăturii cu medicii şi asigurarea serviciilor de traducere în spital.

„În cadrul Wiener Privatklinik am avut constant, de-a lungul timpului, cazuri de pacienţi români cu situaţii medicale complexe, care şi-au găsit aici rezolvarea cu succes. Deşi este o perioadă plină de provocări, facem tot posibilul să venim cu soluţii practice şi sigure, în sprijinul celor care nu îşi găsesc tratamentul potrivit în ţară şi care pot beneficia de pe urma soluţiilor şi expertizei medicale performante disponibile în spitalul nostru”, a declarat Ema Hafner, Director Pacienţi Internaţionali. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!