Cum implică guvernul filipinez elevii în  problema defrişărilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Adevărul

Elevii de liceu şi studenţii trebuie să planteze cel puţin 10 copaci înainte de a absolvi, conform unei noi legi filipineze. Susţinătorii legii susţin că, în cazul în care, fiecare absolvent va planta cel puţin 10 copaci, în decursul unei generaţii, vor fi plantaţi 535 miliarde de copaci.

O nouă lege filipineză prevede ca elevii de liceu şi studenţii să planteze cel puţin 10 copaci înainte de a termina şcoala. Această lege a fost dată în speranţa că va ajuta la combaterea schimbărilor climatice.

Reprezentanţii guvernului filipinez susţin că această lege ar putea duce la plantarea a 525 miliarde de copaci în decursul unei generaţii dacă va fi aplicată corect.

„Cu peste 12 milioane de elevi absolvind şcoala elementară, aproape cinci milioane de elevi absolvind liceul şi aproape 500.000 absolvind facultatea în fiecare an, această iniţiativă, dacă va fi implementată în mod corespunzător, va asigura că cel puţin 175 de milioane de copaci vor fi plantaţi în fiecare an”, a declarat Gary Alejano, reprezentant al partidului Magdalo din Filipine, informează green-report.ro.

Copacii urmează să fie plantaţi în mangrove, păduri existente, unele zone protejate, zone urbane şi mine abandonate. Guvernul a mai spus că speciile selectate pentru plantat trebuie să fie potrivite pentru topografia şi clima fiecărei zone, iar speciile indigene vor fi prioritizate.

Pe lângă puterea copacilor de a capta CO2, susţinătorii legislaţiei speră că aceasta va crea o mai bună înţelegere privind problemele de mediu în cazul viitoarelor generaţii şi va duce la mai multe iniţiative ecologice.

Filipine este o ţară cu unele dintre cele mai mari rate de defrişări din lume. În timpul secolului al XX-lea, suprafaţa acoperită de pădure a scăzut de la 70% la 20%, defrişările continuând să rămână o problemă.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate