Cum explică ISU Constanţa faptul că senatorul Chiţac a fost transportat fără izoletă la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vergil Chiţac susţine că autorităţile au decis să fie transportat fără izoleta

Şeful ISU Constanţa, colonelul Daniel Popa, a explicat de ce senatorul PNL Vergil Chiţac, soţia lui şi un prieten al acestora au fost transportaţi fără izoletă şi fără măşti de protecţie, de acasă la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa.

Popa susţine că există o prevedere în protocolul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă de la nivel naţional, care permite inspectoratelor teritoriale să transporte fără izoletă mai multe persoane, cu condiţia ca acestea să fie confirmate toate cu coronavirus. Acest lucru este posibil când la nivelul judeţului nu există suficiente izolete: 

“A fost adus fără izoletă, conform procedurii. Este o procedură emisă de DSU, în care persoanele care sunt confirmate se transportă cu autospeciala de victime multiple sau alte maşini, în condiţii de siguranţă. Asta înseamnă să fie închisă ambulanţa sau maşina. Se duc la locul unde trebuie să ajungă şi apoi autospeciala este dezinfectată. Este o alternativă la transportul cu izoleta în condiţiile în care nu ai izolete suficiente sau nu ai în dotare. Constanţa are o izoletă şi erau trei persoane. Medicul de specialitate a zis că pot fi transportate toate trei deodată, fiind toate infectate, confirmate de Spitalul de Boli Infecţioase. Echipajul a fost echipat corespunzător. Nu erau expuşi la niciun risc. Toţi trei erau infectaţi. Iar maşina a mers la decontaminare. Izoleta oferea o siguranţă pentru contaminarea autospecialei”, a spus şeful ISU Constanţa, arată info-sud-est.ro.

Judeţul Constanţa, unul dintre cele cinci centre din ţară care pot primi bolnavi cu coronavirus, are o singură izoletă, conform informaţiilor furnizate de şeful ISU Constanţa. Joi a fost deschis un centru de carantină în Hotelul Flora din staţiunea Mamaia, unde au fost deja cazaţi mai mulţi români veniţi din Italia şi Germania. 

”Judeţul Constanţa are o singură izoletă. Sunt judeţe care nu o au nici pe aceea, cred, nu ştiu sută la sută, dar deocamdată noi avem una. Persoanele suspecte vor fi transportate individual. Fiecare cu maşina. Transportul se face numai la solicitarea DSP şi după decizia lor. Este o procedură emisă de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă”, a mai declarat Daniel Popa, şeful ISU Constanţa.

Într o postare pe Facebook, senatorul Vergil Chiţac susţine că nu el a cerut să fie transportat fără izoletă. 

”În jur de ora 14:30, am citit atât informarea primită de la NATO cât şi mailul de mai jos, în care mi se explică faptul că delegatul francez cel mai probabil s-a infestat pe data de 23, adică după patru zile de la întâlnirea noastră.Imediat, am luat legătura cu un medic care s-a interesat la Institutul Matei Balş, am explicat situaţia, şi mi-a spus că, având în vedere lipsa simptomelor specifice la 19 zile după summit, pot sta liniştit., După ora 17:00, medicul a revenit cu un telefon şii mi-a transmis că, dacă am simptome specifice, să merg la spital, iar dacă nu am, să merg în izolare la domiciliu şi dacă situaţia se agravează să mă adresez medicilor specializaţi, ceea ce am şi făcut. Menţionez că de luni seara am rămas la domiciliu. Acum, este clar că am luat de undeva acest virus. De unde, nu îmi pot explica. Rog frumos presa să informeze corect opinia publică. Nu sunt şi nu am fost niciodată un om iresponsabil. (...) Transportul la spital este în sarcina exclusivă a serviciilor de ambulanţă. Nu am hotărât eu cum să fiu transportat la spital. M-am supus, ca orice cetăţean, indicaţiilor echipajulu”, precizează senatorul.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două