Cum au schimbat comuniştii faţa Bucureştiului
0Pe durata întregii sale existente, regimul comunist a reusit sa îsi vada mesajul politic exprimat poate cel mai bine, în planificarea arhitecturala din Bucuresti.
Arhitectura, vazuta ca stiinta ce proiecteaza cladirile, atât cele de locuit, cât si cele institutionale, nu putea (asa cum nu putea nici un alt domeniu stiintific sau cultural) sa nu fie subordonata modului de gândire al sistemului totalitar comunist, mod de gândire perfect definit prin formula orwelliana a "dublului limbaj" - diferenta dintre discursul oficial si cel real.
Realitate si propaganda
Discursul oficial, propagandistic, cu privire la intentiile urbanistice ale regimului comunist suna cât se poate de frumos: "Bucurestii se transforma pe zi ce trece într-un oras modern, capitala a unui stat în care se desavârseste constructia socialismului. Maretele constructii ale socialismului se înalta în fiecare colt al orasului. Largile bulevarde luminate fluorescent, cartierele moderne muncitoresti ridicate în ultimii ani, ritmul impresionant al înnoirilor dau Bucurestilor de azi o înfatisare cu totul diferita de orasul din anii regimului burghezo-mosieresc, în care mizeria cartierelor marginase de cocioabe locuite de muncitori contrasta dureros cu cartierele luxoase, construite pentru exploatatori" .
Realitatea este mult diferita. Ceea ce au intentionat conducatorii tarii în aceasta perioada a fost dezradacinarea locuitorilor prin cantonarea lor în imense cartiere de blocuri de locuit, apreciate de majoritatea autorilor non-comunisti drept adevarate "colhozuri urbane". Aceasta actiune avea menirea de a împlini mai multe obiective: alienarea, omogenizarea, nivelarea locuitorilor si transformarea lor în "automate ale modernitatii" pentru a împlini în final evolutia acestora spre "omul nou" de tip socialist.
O a doua latura a gândirii comuniste viza constructiile institutionale, megalomanice, specifice regimurilor totalitare, servind ca expresie a prosperitatii si bunastarii statului. În fine, o ultima modalitate de a pune în practica ideile totalitare comuniste a fost distrugerea unor monumente de certa valoare istorica ce servisera drept locuri de memorie pentru popor, cu scopul de a sterge memoria unei perioade anterioare regimului din mintea oamenilor.
De-a lungul intervalului de timp studiat (1947-1989) putem identifica trei diviziuni temporale majore, fiecare cu modalitatile sale de a aborda discursul arhitectural: perioada de început (de la preluarea puterii pâna spre a doua jumatate a deceniului '60), perioada de mijloc (1960 - 1970), perioada terminala (anii '80). În cele ce urmeaza acestea vor fi abordate si analizate pe rând.
Citiţi materialul întreg pe historia.ro