Cum a scăpat de pușcărie un bărbat acuzat că în timpul partidelor de sex plătite le droga pe prostituate

0
Publicat:

Un bărbat condamnat la cinci ani de închisoare pentru trafic de droguri a fost achitat la apel după ce judecătorii au constatat că din probele administrate nu rezultă că faptele imputate prin rechizitoriu ar fost săvârșite de către acesta.

Bărbatul a fost condamnat în primă instanță la 5 ani de închisoare Foto: Poliția Română

Este vorba despre un dosar în care au fost judecate patru persoane pentru trafic de minori, proxenetism, viol sau trafic de droguri.

S-a constatat că două tinere de la Centrele Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Vaslui au fost puse să se prostituieze. Una dintre ele, Petronela, o tânără în vârstă de 18 ani, a fost acuzată că alături de „peștele” ei a fost complice la traficul colegei ei, care era și minoră. Tânăra de 18 ani și-a pierdut viața în august 2024 în urma unui accident rutier, după ce a fost lovită de un autoturism pe stradă. Pe parcursul urmării penale au ieșit la iveală mai multe amănunte legate de viața pe care a ales-o Petronela, tânăra care a fugit dintr-un centru DGASPC și a ajuns să se prostitueze.

De la condamnare, la achitare

După moartea fetei, unul din inculpații din dosar, Cristian Angelică Epure, acuzat de trafic de droguri și condamnat, în primă instanță, de Tribunalul Vaslui, la 5 ani de detenție și amendă penală în valoare de 3.000 de lei, a scapat de acuzații, fiind achitat de Curtea de Apel Iași.

Principala probă din dosar, o bancnotă de 1 leu cu urme de droguri, pe care o foloseau inculpații în timpul partidelor de sex pentru a trage pe nas cocaină alături de Petronela și minoră nu ar fi fost bine administrată în dosar de procurori, fiind respinsă la apel de judecători, potrivit publicației Vremea Nouă. Acuzațiile aduse inculpatului se bazau și pe declarația Petronelei

În cele din urmă, inculpatul a scăpat de acuzația de trafic de droguri de mare risc, fiind achitat. 

Concluzionând, în raport de întreg materialul probator administrat în cauză, pe parcursul desfășurării procesului penal, în toate fazele sale, inclusiv în faza de apel, Curtea constată că din probele administrate nu rezultă în mod cert că inculpatul a procurat o doză (circa 1 gram) de cocaină pe care a deținut-o și pe care a oferit-o, urmă din această substanță fiind descoperită la data de 26.09.2023 pe o bancnotă aparținând celei anterior menționate. Cum din probele administrate nu rezultă fără urmă de îndoială că faptele imputate prin actul de sesizare a instanței au fost săvârșite de către inculpat, respectiv că urmele de substanță identificate provin din substanța pe care inculpatul i-ar fi oferit-o numitei (…) în perioada mai – iunie 2023, Curtea constată că prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnată, fiind incident principiul in dubio pro reo (dubiul profită inculpatului) care împiedică tragerea acestuia la răspundere. Pe cale de consecință, se impune desființarea soluției de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, cu înlăturarea tuturor consecințelor ce derivă din aceasta”, se arată în motivarea Curții de Apel Iași, citată de Vremea Nouă.

De asemenea, bărbatul a recunoscut în fața magistraților că era consumator de cocaină, dar a spus că nu a dat droguri la prostituate, susținând că folosea acea bancnotă pentru a se droga el.

În schimb, după gratii a ajuns „peștele” fetelor, Ovidiu Andrei Arsene, care a primit o condamnare de 7 ani și 8 luni de închisoare.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi