Cum a ajuns Vlad Ţepeş cel mai sângeros domnitor

Vlad Tepes - Dracula a ocupat tronul Tarii Românesti în trei rânduri: 1448, 1456-1462 si 1476. Luând domnia într-un moment de grava criza interna si de decadere a statului muntean pe plan international, situatie generata de îndelungatele lupte interne dintre gruparile Draculestilor si Danestilor, Tepes a promovat în interior o politica autoritara destinata refacerii puterii centrale, iar pe plan extern a angajat Tara Româneasca în

Domnul muntean este în prezent, foarte probabil, cea mai cunoscuta personalite a Evului Mediu românesc, pe plan international. Din pacate însa, acest lucru nu se datoreaza exceptionalelor sale realizari politice si militare, ci nefericitei sale identificari, din cauza cognomenului sau Dracula sau Draculea, cu vampirul cu acelasi nume, personajul romanului omonim, de proasta calitate literara însa, al autorului irlandez Bram Stoker. În zilele noastre, impactul unor productii holywoodiene, discutabile din punct de vedere artistic, inspirate de acelasi roman sau de aceeasi tema, nu au facut decât sa îi sporeasca aceasta nemeritata faima în rândul unor largi categorii de populatie din Occident îndeosebi, slab pregatite din punct de vedere intelectual si cu un nivel de cultura submediocru.

Naratiunile germane...

Fara îndoiala, Vlad Tepes a fost o personalitate complexa, un produs al epocii si al mentalitatilor acesteia, sub toate aspectele sale pozitive si negative. Sursele de care dispunem ne permit constatarea ca el a reunit în caracterul sau contradictoriu o serie de defecte, precum cruzimea, violenta, suspiciunea, neîncrederea, accentuate, foarte probabil, de faptul ca jumatate din viata si-a petrecut-o ca ostatic la turci (1442-1448), în pribegie (1448-1456) sau în detentie (1462-1476), cu numeroase calitati, precum inteligenta politica, talentul militar, spiritul de dreptate si justitie, demnitatea, dârzenia, dragostea de tara. Din acest punct de vedere, domnul muntean nu se deosebeste prin nimic, nici ca trasaturi de carcater, nici ca mod de actiune, de alte capete încoronate sau potentati ai epocii sale.

Citeşte continuarea articolului pe site-ul revistei Historia.