Cruciadă împotriva sucurilor acidulate în şcoli. Ce efecte are şi cât de eficient poate fi acest proiect de lege

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Băuturile carbogazoase ar putea fi interzise în şcoli FOTO Adevărul

Băuturile carbogazoase ar putea fi interzise în incinta şcolilor sau pe o rază de 200 de metri de aceste unităţi de învăţământ dacă un proiect de lege iniţiat de deputatul PSD Ninel Peia va primi votul pozitiv al Parlamentului.

Proiectul de lege, care mai prevede ca producătorii acestor băuturi să aibă obligaţia să scrie pe etichetă ce efecte au sucurile carbogazoase asupra sănătăţii celor care le consumă, urma să fie votat săptămâna trecută de senatori, dar votul s-a amânat din lipsă de cvorum.

Astfel, parlamentarii şi-ar putea exprima opţiunea abia în această săptămână, când proiectul se va afla din nou pe ordinea de zi. Pentru a deveni lege, proiectul ar trebui să ajungă la Camera Deputaţilor, forul decizional, şi abia după ce aceştia şi-ar da votul, ar putea merge la promulgare.

Însă, din fază incipientă, proiectul este considerat a fi unul controversat şi greu aplicabil. „Vor să interzică vânzarea băuturilor carbogazoase copiilor sub 16 ani, ceea ce încalcă regulile bunului-simţ. Nu aşa rezolvăm această problemă. Dacă le interzici copiilor să cumpere băuturi carbogazoase, nu faci altceva decât să obţii efectul contrar. Din punctul meu de vedere, soluţiile sunt educaţia în şcoli şi taxe mai mari aplicate producătorilor”, este de părere medicul Corina Zugravu, specialist în sănătate publică.

În expunerea de motive, iniţiatorul Ninel Peia, deputat PSD Ilfov, arată, printre altele, că băuturile carbogazoase bogate în cofeină sunt asociate cu apariţia ADHD-ului la copii, că produc dezechilibre şi tulburări ale somnului şi că favorizează apariţia obezităţii. „Consumul zilnic a 330 de mililitri de băuturi carbogazoase se traduce prin creşterea în greutate cu 500 de grame într-o singură lună”, subliniază Peia.

„Ar trebui să interzicem şi napolitanele“

Medicul Corina Zugravu este de acord că băuturile carbogazoase nu se numără printre cele mai sănătoase alimente. „Cele cu îndulcitor sunt, într-adevăr, mai dezechilibrate. Mult zahar se găseşte şi în alte produse. Cum ar fi să interzicem şi napolitanele? Depinde în ce cantitate este consumat produsul. Supraponderabilitatea e dată de un cumul de factori”, a completat specialista.

Aceasta reaminteşte că România este una dintre puţinele ţări care au adoptat o hotărâre de Guvern prin care sunt prevăzute clar alimentele care nu pot pătrunde în şcoli: chipsuri, fast-food, produse foarte sărate. „Un pahar de suc acidulat poate favoriza, în timp, creşterea în greutate, or, la noi, copiii au probleme cu greutatea, dar nu e firesc să pui sucurile pe acelaşi plan cu ţigările sau alcoolul. Nu creează acelaşi tip de dependenţă”, a explicat  doctorul Zugravu.
 
Efectele negative nu apar peste noapte

Şi nutriţionistul Ligia Alexandrescu arată că efectele negative nu apar peste noapte. „Dacă un copil a băut odată suc, nu e o problemă atât de mare. Problema e legată de aportul mare de calorii şi de zaharuri. Printre efectele negative sunt caria dentară şi, cu timpul, creşterea în greutate”, a precizat Alexandrescu.

Însă, în ciuda a ceea ce spun medicii români, un studiu recent publicat într-o revistă ştiinţifică americană subliniază că, dacă sunt consumate în mod regulat, băuturile carbogazoase pot avea efecte la fel de nocive ca şi  fumatul. Mai mult, studiul a arătat că acest consum scurtează şi speranţa de viaţă, îmbătrânind prematur celulele imunitare.

Cercetătorii mai explică faptul că cele mai multe sucuri au coloranţi chimici de sinteză gen azoici, de la E102 la E116, care sunt mutageni şi care pot duce la cancer. „Dar nu numai astea sunt pericolele, ci şi zaharurile adăugate gen siropul de glucoză-fructoză sau cel din porumb, de multe ori modificat genetic”, susţin aceştia.

Motive pentru renunţarea la băuturile carbogazoase

Potrivit cercetătorilor, o cantitate de 350 de mililitri de suc conţine aproximativ 150 de calorii şi 9 linguriţe de zahăr, iar studiile arată că îndulcitorii artificiali folosiţi în sucuri vor crea senzaţia de poftă de dulce. Sucurile conţin, printre altele, acid fosforic, asta pentru ca gustul lor să fie mai bun.

Medicii subliniază că ingredientul are însă şi efecte nocive. Mai exact, cei care beau câte 2-3 pahare de suc dulce zilnic au şanse foarte mari să dezvolte carii sau alte afecţiuni dentare. Tot specialiştii arată că şi incidenţa diabetului este mai crescută în rândul consumatorilor de sucuri acidulate.

Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a dat publicităţii un studiu care arată şi conţinutul de coloranţi, conservanţi şi E-uri din aceste băuturi. Studiul arată că unele sucuri conţin chiar şi 11 E-uri.

Orele de educaţie sanitară, obligatorii

Orele de educaţie sanitară ar putea fi reintroduse în şcoli începând din această toamnă, după ce Ministerul Sănătăţii a făcut o propunere în acest sens. Mai mult, reprezentanţii ministerului spun că este necesar ca aceste cursuri să fie obligatorii, şi nu opţionale. Elevii ar putea învăţa la aceste ore ce presupune o alimentaţie echilibrată, ce înseamnă igiena sanitară, de la banalul spălat pe mâini şi până la folosirea corectă a periuţei de dinţi. Tot la astfel de cursuri copiii ar învăţa cum să acorde primul ajutor.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!