Criza şi vieţile noastre
0Vom supravieţui crizei şi vom învăţa să preţuim mai mult anumite lucruri
Dacă nu ne va lua Dumnezeu minţile cu totul – şi nu văd de ce ar trebui să se întâmple asta – vom supravieţui, cum necum, acestei crize financiare. Şi cum ceea ce nu te ucide te întăreşte, vom învăţa să preţuim lucruri despre care aproape că uitaserăm. Cum ar fi…
Cumpătarea. Etica protestantă, pe care s-a clădit capitalismul, spune că nu-i un păcat să te îmbogăţeşti. Dar lăcomia şi afişarea cu ostentaţie a bogăţiei, da, sunt păcate. Papa Benedict al XVI-lea ne-a spus, zilele trecute, că această criză arată inutilitatea banilor. Să luăm aminte. Nu ca să împărţim tot ce avem săracilor - ei tot săraci ar rămâne. Ci pentru a înţelege că banul nu trebuie să ne tâmpească. Bogăţia poate însemna ocazia minunată de a gusta, în linişte, discreţie şi cumpătare, din tot ce are lumea mai bun. Şi nu a ridica palate care să-i orbească pe ceilalţi.
Produsele locale. Scaunul pe care stăm la birou, cămaşa cu care ne îmbrăcăm, roşiile din care facem salată, vinul din pahar, totul. Consumul produselor locale înseamnă slujbe mai multe şi mai bune în regiunea şi ţara noastră şi întăreşte solidaritatea între membrii societăţii. A venit timpul să reapreciem munca modestă din care ies lucrurile vieţii de zi cu zi.
Familia. Alergăm ca nebunii, muncim zi-lumină şi adesea nopţile, uităm de somn şi de foame, ca să facem cât mai mulţi bani. Luptăm pe viaţă şi pe moarte pentru a ne realiza, uitând să mai trăim. Şi iată că acum, undeva în America, apostolii acestui tip de societate, şcoliţi în cele mai mari universităţi anume pentru a înmulţi banii, au dat cu sistemul de pământ. Poate asta ne va face să ne amintim de timpul pierdut şi să redăm familiilor noastre ceea ce le-am refuzat, pentru banii pe care n-avem timp să-i cheltuim.
Spiritul civic. Banul public este chemat acum să acopere găuri produse de alţii. Asta trebuie să ne schimbe viziunea despre societate şi democraţie. Avem de o mie de ori mai multe motive să cerem responsabilitate şi să ne exercităm mai îndeaproape controlul asupra treburilor publice. Vremea în care lucrurile mergeau de la sine, cu sau fără participarea noastră, a trecut.
Nimeni nu mai are dreptul de a pretinde că ştie ce are de făcut cu vieţile noastre. Pentru ca, apoi, să ne ceară sacrificii spre a repara greşelile altora.