Criteriile de încadrare în grad de handicap, modificate. ONG-urile contestă ordinul comun al miniştrilor Sănătăţii şi Muncii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un ordin comun al miniştrilor Sănătăţii şi Muncii a modificat criteriile de încadrare în grad de handicap, astfel încât doar un coeficient de inteligenţă sub 20 - 25 de puncte să permită încadrarea în grad grav. Măsura este considerată abuzivă de mai multe ONG-uri, acestea considerând că modificările încalcă dreptul la demnitate al persoanelor cu dizabilităţi.

 Ordinul Nr. 692/982 din 23 mai 2013 modifică primul capitol „Funcţiile mentale“ din anexa la Ordinul ministrului Muncii şi al ministrului Sănătăţii nr. 762/1.992/2007 pe baza carora se stabileşte încadrarea în grad de handicap, fiind publicat în Monitorul Oficial din 30 mai, potrivit Mediafax.

Handicapul uşor

Documentul stabileşte că handicapul uşor înseamnă o întârziere mintală uşoară (nivel QI 50 - 55 până la 70).

„Cel afectat prezintă capacitate de comunicare orală şi scrisă, dar manifestă o întarziere de doi - trei ani în evoluţia şcolară, fără ca aceasta să fie determinată de carenţe educative, dificultăţi de învăţare şi gândire deficitară şi se poate antrena în activitati simple şi poate desfăşura activităţi lucrative dacă beneficiaza de servicii de sprijin“, se precizează în ordin.

Handicap mediu

Pentru a fi încadrat într-un grad de handicap mediu, pacientul ar trebui să aibă o întârziere mintală uşoară, asociată cu o altă deficienţă fizică, senzorială, epilepsie şi/sau tulburări comportamentale (care necesită tratament şi monitorizare de specialitate), nivel QI 35 - 40 până la 50 - 55.

Handicapul accentuat

Potrivit documentului, „handicapul accentuat presupune întarzierea mintală accentuată (nivel QI 20 - 25 până la 35- 40)“.  În acest caz, adaptarea la situaţii noi nu se realizează conform vârstei cronologice, persoana are un ritm de dezvoltare lent, curbă de perfecţionare este plafonată, avand loc blocaje psihice, este capabilă să efectueze sarcini simple sub supraveghere, are nevoie de servicii de sprijin şi se poate adapta la viaţa de familie, comunitate.

Handicapul grav

Potrivit noilor criterii de încadrare, handicapul grav se acordă pentru întârzierea mintală profundă (nivel QI sub 20 - 25), pacientul reacţionând la comenzi simple îndelung executate, având nevoie de asistenţă permanentă şi fiind incapabili de autoconducţie si autocontrol.

ONG-urile consideră că se încalcă dreptul la demnitate al persoanelor cu dizabilităţi

Organizatiile neguvernamentale susţin ca aceste modificari sunt de fapt nişte abuzuri prin care se încalcă în mod vizibil dreptul la demnitate al persoanelor cu dizabilităţi.

Reprezentanţii Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD) consideră ca noul ordin comun de încadrare în grad de handicap a persoanelor cu dizabilităţi înseamnă de fapt „condamnare la moartea socială“ şi îşi exprimă îngrijorarea cu privire la modalitatea în care instituţiile statului şi factorii de decizie au înţeles să reglementeze problematica dizabilităţii în România.

Secretarul executiv de la Consiliul Naţional al Asistenţilor Sociali, Cristian Rosu, consideră ca abordarea este complet greşită, întrucât evaluarea se face exclusiv din punct de vedere al inteligenţei.

„Nu exista decât criterii pur medicale şi învechite. Nu exista criteriile sociale, deşi e primul plan afectat. Criteriile medicale trebuie coroborate cu cele sociale,  ori tocmai astea lipsesc. De ce QI de 25? Cum e fundamentat? Cu ce?“, a precizat, Cristian Rosu, citat de Mediafax.
 

Mai multe pentru tine:
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile