Corpul de control al Ministerului Sănătăţii descinde la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a anunţat, marţi, că a trimis Corpul de control la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde "apar evenimente în cascadă". Summary

"Am trimis acolo Corpul de control. Acolo apar evenimente în cascadă. (...) Este un spital important de care depinde viaţa a mii de pacienţii. Este unul dintre cele mai mari spitale din România şi fac un apel la echipele medicale să nu intre într-un joc politic. Toţi medicii au depus un jurământ, au o datorie faţă de pacient şi faţă de instituţia în care lucrează şi să lăsăm Corpul de control să vadă dacă sunt nereguli şi să nu se impieteze calitatea îngrijirilor medicale care sunt acordate pacienţilor", a afirmat ministrul.

El a spus că, din câte ştie, se efectuează intervenţii chirurgicale în unitatea medicală.

"Din câte ştiu se operează acolo. Au apărut disfuncţionalităţi în gestionarea unor aparate medicale şi aşteptăm analiza Corpului nostru de control, a Inspecţiei Sanitare de Stat, pentru a lua măsuri. Este foarte important: este un colectiv mare de medici şi asistente medicale. Fac o treabă extraordinară, foarte multe intervenţii, este un volum de muncă foarte mare şi trebuie să avem cu toţii inteligenţa să trecem de la stadiul conflictului la stadiul soluţiilor", a susţinut Costache.

În presa centrală a apărut o informaţie potrivit căreia medici de la secţiile de ortopedie-traumatologie de la SUUB ar fi amânat mai multe operaţii, pe motiv că aparatura nu ar fi avut avizul CNCAN, arată agerpres.ro. Ulterior, conducerea spitalului a precizat că nu a fost informată de niciunul dintre cei doi şefi ai secţiilor de ortopedie-traumatologie că au fost amânate intervenţii chirurgicale şi că în programul operator erau pacienţi care necesitau intraoperator control radiologic.

"În cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti există Serviciul de Radiologie, care funcţionează 24 de ore din 24, 7 zile din 7, astfel încât medicii de la Radiologie pot să-i ajute pe medicii de pe secţiile de ortopedie-traumatologie, acestea în condiţiile în care niciunul dintre medicii din cadrul secţiilor de ortopedie-traumatologie nu poate utiliza individual aparatura mobilă cu radiaţii ionizante, deoarece nu are permis pentru practici cu radiaţii ionizante de nivel 2 eliberat de CNCAN", se arăta într-un comunicat al unităţii medicale remis presei luni. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare