Coronavirus în România. Universitatea Bucureşti îşi suspendă cursurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea Bucureşti îşi suspendă cursurile "faţă în faţă" începând de miercuri, de la ora 14,00, şi până pe data de 29 martie, cu continuarea activităţii didactice în sistem online.

Informaţia a fost confirmată pentru agerpres.ro de purtătorul de cuvânt al UB, Mirabela Amarandei.

Conform acesteia, există posibilitatea prelungirii perioadei, în funcţie de evoluţia situaţiei date de coronavirus. 

Reaminitim că secretarul de stat din MAI Raed Arafat a declarat că autorităţile iau în calcul restricţionarea mai drastică în ceea ce priveşte adunările cu un număr mare de persoane, prin scăderea numărului de participanţi, decizia urmând a se aplica tuturor instituţiilor sau contextelor, inclusiv Bisericii. „Este posibil să se ajungă la o rată de infectare foarte mare”, a spus Arafat, afirmând că estimările mondiale vorbesc despre 30 – 70%.

„Este posibil să ajungem la măsuri mai restrictive pe întâlnirile publice. (...) Este clar că trebuie să ajungem poate la încă o restricţionare. Sunt discuţii care au fost, după asta venim cu ele. Clar că vom veni, cel mai probabil mâine (miercuri – n.r.) , cu o anumită măsură în plus” a declarat Raed Arafat marţi seară, la Antena 3.

El spune că numărul este posibil să fie restrâns „în continuu” în funcţie de faza de răspândire a virusului.

„Încă suntem pe preventiv, dar la un moment ar putea să se schimbe şi să fie treabă de management al situaţiei dacă virusul se transmite în comunitate”, a adăugat Arafat.

Acesta sune că, dacă limitarea va fi, de exemplu, la 300 de persoane, după ce au intrat 299 uşile vor fi închise, iar accesul interzis.

Şi biserica poate fi restricţionată

Raed Arafat a precizat că orice măsură restrictivă s-ar lua, aceasta trebuie să se aplice tuturor instituţiilor, inclusiv bisericii.

Întrebat care ar putea fi rata de infectare cu COVID-19 în România, Raed Arafat a spus că la nivel mondial cifrele variază între 30 şi 70%.

„Este posibil să se ajungă la o rată de infectare foarte mare. La o rată de infectare foarte mare, numărul deceselor pe plan mondial poate să fie foarte mare. Sunt păreri, niciunul nu poate să spună ce va fi, din cauza asta suntem obligaţi să luăm toate măsurile posibile ca să limităm şi să prevenim”, a afirmat Raed Arafat. 

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune