Copiii au rămas fără tratament stomatologic gratuit. Părinţii sunt obligaţi să scoată 70 de lei din buzunar pentru tratarea unei carii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiilor nu li se asigură tratament gratuit la stomatolog FOTO Adevărul

Copiii au rămas fără tratament stomatologic gratuit în 2013, după ce banii alocaţi medicinei dentare au fost reduşi la zero, a declarat, miercuri, preşedintele Asociaţiei Medicilor Stomatologi din Bucureşti, Alexandru Brezoescu.

„Vorbim de o situaţie gravă, fără precedent, deşi, prin Constituţie, tinerii până la 18 ani beneficiază de asistenţă medicală gratuită. Cum respectăm Constituţia? Sunt copii din familii sărace, defavorizate, pensionari cu pensii foarte mici, persoane cu nevoie speciale care nu mai pot beneficia de asistenţă gratuită. În aceste condiţii, se va întâmpla un dezastru, pentru că sunt probleme complicate pe care nu le mai putem rezolva. Dacă vreţi să vă convingeţi, priviţi că tot mai mulţi oameni, dar şi tineri nu au dinţi în gură”, a spus medicul dentist Alexandru Brezoescu.

Potrivit preşedintelui AMSB, stomatologii îşi cer drepturile, respectiv „banii puţini pe care i-au primit în fiecare an”, notează Mediafax.

„Noi ne cerem drepturile. Nu vrem să fim contra cuiva. Suntem pentru a găsi soluţii favorabile să asigurăm pacienţilor un tratament de calitate. Dar autorităţile ne spun că nu sunt bani. Noi spunem că sunt. Când apar situaţii de criză, de la Guvern se direcţionează bani imediat pentru rezolvarea crizei. Or Guvernul nu poate să direcţioneze bani pentru copiii acestei ţări, viitorul acestei ţări. Copiii vin la stomatolog, mai ales la cel de medicină şcolaă, dar nici aceia nu au bani pentru materiale sanitare”, a mai spus stomatologul.

70 de lei tratamentul unei carii

Potrivit specialiştilor, părinţii scot din buzunar, pentru o carie simplă a copilului, 70 de lei, prin casa de asigurări. „Suma alocată pentru un medic stomatolog a fost, în 2012, de 1.000-1.200 de lei. Din aceşti bani, medicul putea face 20 de carii. O extracţie este în jur de 50 de lei, o proteză la un adult, 600 de lei. Dintr-un plafon alocat, medicul putea face două proteze sau putea trata 20 de carii simple la copil. Ce reprezintă această sumă? Nimic, dar ne-au luat banii pentru copiii. Cel mai frecvent, la copil se întâlneşte caria simplă. Un copil are două sau trei carii”, a explicat Brezoescu.

În aprilie, medicii stomatologi avertizau că prin tăierea alocaţiei bugetare, care era oricum cea mai mică din sistem - 57,8 milioane lei în 2012, împărţiţi la 2.800 de dentişti care aveau contract cu casa de asigurări -, numărul persoanelor fără dinţi, cu carii sau cu alte suferinţe va creşte.

Tot atunci, Ministerul Sănătăţii (MS) anunţa că va încerca, la rectificarea bugetară, revizuirea fondurilor pentru programele din domeniul stomatologiei, însă, dacă nu vor fi găsiţi banii necesari, demersul va fi amânat pentru 2014.

13 milioane de lei pentru asistenţa stomatologică în 2013

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a explicat că decizia de a reduce fondurile pentru asistenţa medicală stomatologică în 2013 a fost luată de Ministerul Sănătăţii. „Este vorba de o decizie politică, pe care ministrul Sănătăţii şi-o asumă”, se arată într-o informare a CNAS.

„Ministerul Sănătăţii este cel care face politica sanitară în România, iar în acest sens a stabilit reducerea fondurilor la asistenţă medicală stomatologică, cu precizarea că, în 2013, intenţionează să înfiinţeze un program de prevenţie în stomatologie. Decizia de reducere a fondurilor la asistenţa medicală stomatologică în 2013 a fost, aşadar, o decizie politică, pe care ministrul Sănătăţii şi-o asumă", precizează CNAS.

În 2013, conform Legii bugetului de stat, pentru asistenţa medicală stomatologică au fost alocate 13 milioane de lei, faţă de 57,8 milioane lei în anul precedent, a mai precizat sursa citată.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța