Consumatorii fac plângeri trăsnite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Cerbulescu, preşedintele ANPC

Îngeraşul prea trist de pe piatra funerară şi vitrina prea curată sunt doar câteva dintre cele mai hazlii plângeri ale românilor către autorităţi.

„Am luat un pepene roşu stricat de la Piaţa Moghioroş de la un nene cu şapcă roşie". Aşa sună una dintre cele mai vagi reclamaţii pe care le-a primit anul trecut însuşi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Constantin Cerbulescu, care a centralizat cele mai hazlii sesizări sosite pe adresa instituţiei. 

Lista reclamaţiilor începe cu o femeie care s-a plâns de faptul că flacăra cuptorului pe care îl cumpărase este prea puternică şi-i arde permanent mâncarea, în timp ce o alta, amendată de Poliţia Rutieră, a reclamat amenda primită, pe motiv că nu-şi aminteşte de vreun semn de circulaţie în locul indicat în procesul-verbal.

A sărit uleiul pe el şi a cerut un trening nou

Un alt caz a fost cel al unui client neatent, care s-a ales cu treningul pătat cu ulei după ce s-a stropit din greşeală în timp ce mânca o ciorbă la restaurant. Capacul de la recipientul în care era uleiul nu era închis cum trebuie, iar omul se murdărise în timp ce dorea să „dreagă" ciorba cu puţin ulei. Bărbatul a primit un trening nou.

Un alt client, care a achiziţionat o pereche de pantofi, a constatat abia acasă că un pantof avea mărimea 38, iar celălalt 39. Pentru că perechea pantofului fusese deja dată unei alte persoane, reclamaţia a fost rezolvată pe cale amiabilă, iar clientul şi-a primit banii înapoi. A mai existat o situaţie asemănătoare, când clientul a primit încălţăminte de culori diferite.

Vitrina face victime

Un alt român a reclamat vitrina prea curată a unui magazin, în care, fără s-o observe, a intrat şi s-a rănit. O altă persoană a vrut să amaneteze o găină congelată şi reclamantul a sesizat ANPC pentru faptul că reprezentanţii firmei nu i-au primit găina.

Un alt bărbat a fost deranjat de o turmă de oi care trecea zilnic prin faţa casei sale. O doamnă, deranjată de calitatea lucrării dentare, a scos-o din gură, invitând comisarii ANPC să încerce dumnealor s-o probeze şi să se pronunţe dacă ei o pot purta fără să-i deranjeze.

O reclamaţie mai bizară este cea a unei femei care reclama un magazin de pompe funebre deoarece noaptea era lăsată lumina aprinsă în magazin şi imaginea sicrielor şi a obiectelor funerare i se părea sinistră.

La intersecţia umorului cu bizarul se află şi reclamaţia unei doamne care s-a arătat nemulţumită de lucrarea funerară comandată, deoarece figura îngeraşului i se părea prea tristă. De asemenea, o femeie a reclamat că, după ce consumă apă de la robinetul din locuinţa sa, devine incapabilă să frâneze în timp ce-şi conduce maşina.

„În cererea depusă, doamna ne-a solicitat să verificăm apa potabilă de la robinet, susţinând că aceasta are un efect special după ce este consumată - o împiedică să frâneze în timpul conducerii autovehiculului", au declarat reprezentanţii ANPC. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța