Consultări pe tema salariului minim brut pe ţară garantat în plată. Ce variante sunt luate în calcul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul de lucru din Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) care va elabora mecanismul prin care va fi stabilit salariul minim brut pe ţară garantat în plată a adoptat principiile în baza cărora se vor desfăşura activităţile acestuia.

„Varianta salariului minim diferenţiat în funcţie de regiunile de dezvoltare nu reprezintă o propunere a Ministerului Muncii, iar ca urmare a numeroaselor variante de lucru emise de partenerii sociali s-a acordat acestora un termen de o săptămână, astfel încât fiecare parte să aibă posibilitatea să pregătească documentele de lucru (studii, analize, date statistice etc.)“, arată un comunicat de presă.

A doua întâlnire a grupului de lucru va avea loc vineri, 26 februarie, ora 10.00, la sediul Ministerului Muncii, se mai arată în comunicat.

„În cadrul acestei întâlniri, confederaţiile sindicale şi patronale îşi vor susţine punctele de vedere privind modalitatea de stabilire a salariului minim (prin negociere colectivă sau hotărâre de guvern), tipuri de salariu de bază minim brut (naţional, regional, sectorial etc.) şi procedura de stabilire a acestui salariu (în corelare cu coşul minim de consum, pe baza ratei inflaţiei, procent din salariul mediu brut pe economie etc.)“, se mai arată în comunicatul transmis de Ministerul Muncii. 

Guvernul a aprobat la jumătatea lunii ianuarie un memorandum care stabilea constituirea unu grup de lucru în vederea elaborării unui mecanism transparent de stabilire a salariului minim brut pe ţară, garantat în plată.

„La finalul anului trecut, am anunţat că vom constiui acest grup de lucru. Suntem una dintre cele şapte ţări europene care nu au un sistem cuantificabil şi direct de stabilire a salariului minim. Acest mecanism automat de indexare trebuie constituit în cadrul grupului. E un grup care presupune prezenţa vicepremierilor, miniştrilor de Finanţe, Justiţie şi Muncii şi reprezentanţi sindicali, dar şi patronali, pentru că evident este un subiect care interesează toate aceste componente ale societăţii“, a declarat în ianuarie dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului. 

Guvernul a decis, pe 30 decembrie 2015, ca salariul minim pe economie să crească la 1.250 de lei începând cu 1 mai 2016. De această majorare a salariului minim pe economie vor beneficia, în total, 1.131.000 de salariaţi, din care peste un milion sunt din sectorul privat. De această creştere vor beneficia şi cei aproximativ 39.000 de bugetari. în prezent, salariul minim brut pe economie este de 1.050 de lei. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”