Constanta: Ştefan Petcu „academicianul“ cu mingea la picior

Când şi-a făcut propria şcoală de fotbal, „Regele“ a mers pe mâna lui Fane Petcu ştiind că acesta iubeşte fotbalul şi lucrul cu tinerii

Într-un remember al fotbalului constănţean, Ştefan Petcu ar fi căpitanul de echipă al jucătorilor nonconformişti. Nu cred că l-aţi uitat. Avea o freză castron, purta tricoul peste şort şi jambierele căzute, iar pe spate un 5 care-l „recomanda“ pentru fotbalul de la mijlocul terenului, unde lucra mai mult în domeniul „cercetării“. Nu era un jucător de viteză, ci alerga mai mult cu capul. Vedea jocul cu ochii închişi şi juca prea puţin după partituri.

Improviza din nimic, era sclipitor în gazon şi boem în afara lui. Şi-a asumat tacit rolul de „arc“ din coarda căruia au plecat „săgeţile“ Dorel Zamfir sau Marius Lăcătuş. Legenda spune că pe certificatul de naştere ca jucător al ultimului a semnat chiar el. „Cert este doar că am stat doi ani şi jumătate în cameră cu el, restul sunt complimente sau poveşti de la gura sobei. Fiecare şi-a făcut datoria în felul lui, aşa cum a înţeles fotbalul pentru care şi acum trăim, suferim, iubim“, spune Ştefan. 

La 9 ani a picat selecţia de la Farul

Astăzi, Ştefan Petcu este un căutător de talente la Academia de fotbal a prietenului său Gică Hagi. Se poate spune că este un academician cu mingea la picior atunci când nu este „Dom’ profesor“ sau „Nea Fane“. Îşi aduce aminte că la 9 ani, pe vremea când era de vârsta puştilor care-şi doresc să devină vedetele fotbalului de mâine, a fost respins la o selecţie la FC Farul.

„Le avea“ cu mingea, dar era prea slăbuţ şi a rămas pe dinafară. S-a întors un an mai târziu şi Petre Comăniţă l-a reţinut în lot. În ’75, a fost la un pas de Dinamo, dar a ajuns în „armată“, după ce a mai negociat şi cu „ceauşeştii“ de la  Scorniceşti. Chiar dacă a jucat la cel mai înalt nivel la Steaua se consideră un farist de meserie. A încântat atâţia mii de spectatori şi, încercat de nostalgii, spune că suferă un pic când vede tribunele părăsite… „Oamenii nu au uitat să iubească fotbalul, doar că azi nu prea mai au parte de el“.

Nu-l sperie munca

Desigur, marele regret este legat de faptul că nu a mai ajuns în finala Cupei Campionilor de la Sevilla, deşi începuse campania de calificare în forţă. A fost o poveste în care a picat nevinovat şi de care acum nu vrea să-şi mai aducă aminte: „S-a făcut coajă şi am uitat de tot“.  În schimb, este entuziasmat de provocarea momentului, ştiind că face parte din cel mai ambiţios proiect al fotbalului românesc. Nu-l sperie munca şi nici greutăţile începutului pentru că miza este uriaşă. Găsirea viitorului Hagi începe chiar de la… „Viitorul“. Poate fi vreunul din puştii din grupa lui, pentru care astăzi Ştefan Petcu trăieşte mai intens şi aleargă mai mult decât atunci când, în urmă cu vreo 30 de ani, desena fotbalul cu ristul sau cu exteriorul. Şi semna „capodopere“ bune de pus în ramă şi… pe rană.