Consiliul de Etică a amânat discutarea plagiatului lui Victor Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Naţional de Etică nu a discutat nici în şedinţa de azi acuzaţiile de plagiat aduse premierului Victor Ponta, pe motiv că "nu era rândul" acestei sesizări.

Consiliul Naţional de Etică s-a întrunit azi pentru a doua oară, în componenţa actuală, dar nu a discutat dosarul plagiatului Ponta, deoarece există multe alte cazuri ce trebuie lămurite, potrivit reprezentanţilor Consiliului.

Cererea de examinare a lucrării de doctorat a premierului, lucrare despre care Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor Universitare a spus că este un plagiat, a fost depusă pe 21 iunie, de chiar Victor Ponta.

Conform regulamentului de funcţionare, cererea trebuie soluţionată în 90 de zile de la înregistrare.

Potrivit Consiliului de etică, pe ordinea de zi se aflau cazuri mai vechi şi care se apropiau de termenul maxim legal.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite