Concurs de fotografie cu ocazia Centenarului, lansat de Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Mierlea FOTO Adevărul

Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului - InfoCons a dat startul unui concurs de fotografie, co-finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, prin care cei care trimit fotografii cu clădiri din Alba Iulia, Iaşi sau Bucureşti, pot câştiga 23 de premii în bani.

Concret, cei care vor să se înscrie în concursul lansat de InfoCons, trebuie să urmeze cinci paşi simpli pentru a putea câştiga. În primul rând, ei au nevoie de un cont de Facebook. 

Ulterior, persoanele interesate trebuie să dea „Like” la pagina de Facebook a proiectului.

Apoi, cei interesaţi trebuie să identifice una din locaţiile unde pot realiza o fotografie, locaţiile fiind regăsite în cele trei albume create pentru concurs. 

După ce fotografia a fost realizată în locaţia identificată, purtând un însemn naţional, drapel în orice formă, sau costum tradiţional românesc, ea trebuie trimisă în mesaj privat către pagina de Facebook a concursului, împreună cu datele de identificare (nume, prenume, număr de telefon, adresă de email). 

Rezultatele concursului vor fi anunţate pe 1 decembrie 2018.

„Cultură! Artă! Literatură! Muzică! Pictură! Sculptură! Sunt cuvinte pe care majoritatea dintre noi le cunoaştem, le utilizăm într-o formă sau altă în activităţile pe care le desfăşurăm în fiecare zi. Dar oare le şi înţelegem adevărată valoare? În contextul în care de 11 ani suntem cetăţeni ai Uniunii Europene, ştim să valorificăm drepturile pe care le avem şi înţelegem necesitatea de a ne dezvoltă personal şi profesional în sensul culturii? Potrivit definiţiei date de UNESCO, cultură înseamnă o serie de caracteristici distincte specifice unei societăţi sau unui grup social în termen spiritual, material, intelectual sau emoţional. Din acest motiv, cultură trebuie înţeleasă, promovată şi respectată, ceea ce înseamnă cunoaştere (prin educaţie şi instrucţie, în familie, în şcoală , etc. ), participare pasivă (consumator de artă) sau activă la actul de creaţie (valorificarea înzestrării native), dar şi respectarea dreptului de proprietate intelectuală (reglementat prin legi)”, spune Sorin Mierlea, preşedintele InfoCons.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete