Concert vocal-simfonic la Filarmonică, organizat cu sprijinul Muzeului de Muzică din Iran

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pouria Khadem Azghadi

Pianistul de doar 13 ani, Pouria Khadem Azghadi, din Iran, urcă în această seară pe scena Filarmonicii Oltenia, alături de Orchestra simfonică a instituţiei, sub bagheta dirijorului Marius Hristescu.

Pouria Khadem Azghadi studiază pianul de la vârsta de şase ani, sub îndrumarea profesorilor Fereydoon Nasehi şi Harir Shariatzadeh. În noiembrie 2009, s-a clasat primul în ierarhia Iranian Piano - State Private Artistic Institutes Festival. Simultan, a început să urmeze cursurile de pian pentru nivel avansat, cu prof. Soda Bagherzadeh (Jafar Ava). În prezent, Pouria Khadem Azghadi este preocupat şi de studiul muzicii tradiţionale, urmând lecţiile coordonate de muzicianul Fakhri Malekpour, personalitate a vieţii culturale din Iran.

Melomanii craioveni vor asculta, începând cu ora 19.00:

Marţian Negrea: Tarantella („Izbuc“)
                              din Suita simfonică „Prin Munţii Apuseni“, op. 20
Shaheen Farhat: Concertul pentru pian (primă audiţie)                                           
Johannes Brahms: Cantata „Nänie“, op. 82, pentru cor şi orchestră                     
Johannes Brahms: „Schicksalslied“ („Cântecul destinului“), op. 54
                                 pentru cor şi orchestră             

Preţul biletului este 15 lei, iar elevii, studenţii şi pensionarii plătesc 8 lei. Concertul este inclus în abonament.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!