Comerţul - oxigen pentru kenyeni

„Hakuna matata!“ (Nu-ţi face griji!) - spun kenyenii în limba swahili. Aceasta este deviza localnicilor, deşi majoritatea luptă zilnic pentru supravieţuire. Membrii expediţiei „Adevărul“ au aflat cum trăiesc localnicii în Nairobi sau în împrejurimi. Ei îşi câştigă existenţa din suvenirele pe care le vând turiştilor la marginea drumului.

Nicio excursie nu este una adevărată fără câteva cumpărături din pieţele locale. Prin urmare, şi cei 15 câştigători ai concursului „Rahan te trimite în safari!", organizat de ziarul „Adevărul", au zăbovit la prăvăliile din Nairobi, capitala Kenyei.

Suvenirele sunt parcă mai „autentice" când sunt luate de la margine de drum, şi nu dintr-un magazin îngrămădit într-un mall. Iar localnicii abia aşteaptă grupurile de turişti! Totul este negociabil - acesta este primul lucru pe care îl auzi din partea vânzătorilor, imediat după „Jambo!", salutul în limba swahili. Nimic nu are un preţ afişat, dar cu cât cumperi mai mult, cu atât vei primi o reducere mai mare, te asigură localnicii. Iar coşurile de cumpărături sunt umplute repede. La început, preţul cerut este exorbitant. Dar aşa începe negocierea, pentru că „trebuie să ne despărţim prieteni", după cum spune Matthew, un vânzător local. După câteva minute bune, preţul scade cu aproximativ 40%, ajungând la valoarea din orice magazin obişnuit. Palma se bate însă doar după ce îşi dă şi şeful magazinului aprobarea.

Salariul mediu,200 de dolari

Tudor (stânga) şi Andrei, gata să plece la „vânătoare“

În spatele acestor târguieli,fiecare om are o poveste. George, în vârstă de 33 de ani, este căsătorit. Are deja doi copii, de cinci şi de trei ani, iar soţia este din nou însărcinată. În urmă cu un an s-a mutat din partea nordică a Kenyei la Nairobi. „Eram ţăran. De unde vin eu, pământul este arid şi munca grea. Ne-am mutat la Nairobi pentru o viaţă mai bună şi sunt fericit acum", spune bărbatul. Acum câştigă lunar aproximativ 200 de dolari. Locuieşte cu chirie şi dă 60 de dolari, iar restul banilor - pe mâncare. Este mulţumit însă şi spune că nu s-ar întoarce niciodată la viaţa de dinainte.

Dincolo de tarabe, Geoffrey sculptează de zor la o gazelă al cărei preţ porneşte în magazin de la 25 de dolari. Are 35 de ani şi nici el nu este de loc din Nairobi. S-a mutat în urmă cu câţiva ani aici şi îşi foloseşte talentul pentru a-şi câştiga existenţa. El are noroc. Impresionaţi de îndemânarea cu care sculptează în lemn, turiştii îi mai dau câţiva şilingi pe care îi ascunde repede în buzunar.

Barăci şi haine prăfuite

Geoffrey sculptează ca să-şi întreţină familia

Viaţa este grea pentru majoritatea kenyenilor. „Ca profesor la şcoală, câştigi de la 200 de dolari în sus, în funcţie de experienţă. Cei care sunt angajaţi la stat primesc, în general, salarii mici. Doar parlamentarii câştigă bine. În rest, dacă vrei o slujbă bună, trebuie să găseşti un loc la o companie străină", explică David, ghidul expediţiei. Dar nu e uşor să ajungi într‑o asemenea companie, concurenţa pe piaţa muncii fiind foarte mare.

Pentru a avea acces la universitate, orice tânăr trebuie să plătească, indiferent dacă studiază la stat sau la privat. Taxa pe an este de aproximativ 1.000 de dolari, diferenţa fiind că universităţile de stat îţi oferă un împrumut până la finalizarea studiilor.

Dacă în Capitală viaţa e grea, dar acceptabilă, în imediata apropiere lucrurile se schimbă dramatic. Astfel că nu trebuie să te îndepărtezi prea mult de Nairobi pentru a vedea o altă lume. Clădirile sunt înlocuite repede de barăci pe care scrie cu litere de‑o şchioapă: salon de frumuseţe, măcelărie, haine de designer, magazinul fermierului. Pe străzi vezi zeci de oameni îmbrăcaţi în haine prăfuite. Unii lucrează pe plantaţiile de ceai, ca şi culegători, îngrijesc şi vând flori, alţii la puţinele fabrici din zonă: de ambalaje, de pesticide sau de ceai. Sărăcia se citeşte şi în preţurile de la tarabă. Un kilogram de papaya e de două-trei ori mai ieftin decât la un magazin aflat la 3-4 kilometri distanţă, dar în oraş. Unii vânzători stau toată ziua în praful roşu de rocă vulcanică, aşteptând degeaba muşterii. Dar nu disperă. „Hakuna matata!", îţi spun zâmbind, convinşi că poate fi şi mai rău. „Nu aţi văzut încă triburile masai. Acolo, viaţa este cu adevărat grea!", încheie David, ghidul nostru, cu amărăciune. 

Membrii expediţiei în safari

Familia Vornicu din Piatra Neamţ: Tudor (9 ani), Minodora (36 de ani) şi Cristian (40 de ani).
Familia Belu din Giurgiu: Ema (15 ani), Lenuţa (39 de ani) şi Tudorel (39 de ani).
Familia Şuică din Constanţa: Leonard (9 ani), Alina (37 de ani) şi Augustin (50 de ani).
Familia Preda din Bucureşti: Răzvan (9 ani), Ana-Maria (36 de ani) şi Stelian (37 de ani).
Sebastian Grecu (34 de ani), Alexandru Drăguşin (35 de ani) şi Ştefan Toma (34 de ani), toţi trei din Bucureşti.