Colegiul Medicilor: Sedarea în secţiile ATI este bine să fie cea minim necesară, dar este imperativă în unele cazuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Specialiştii susţin că, în unele cazuri, pacientii de la ATI trebuie legaţi de pat

Colegiul Medicilor din România precizează că, în secţiile de Terapie Intensivă, sedarea "este bine să fie cea minim necesară, dar este imperativă în unele cazuri", inclusiv pentru ca pacientul să nu îşi pună în pericol starea de sănătate, dacă este agitat sau are mişcări necontrolate.

"În unele cazuri, pentru ca pacientul să nu se autoaccidenteze, dar şi ca dispozitivele medicale, precum cateterele, să poată fi utilizate corect şi eficient, medicii ATI recomandă fixarea mâinilor pacientului cu sisteme special destinate acestui scop", arată CMR.

"Sedarea în secţiile ATI este bine să fie cea minim necesară, dar este imperativă în unele cazuri pentru a facilita suportarea plămânului artificial/ventilatorului mecanic şi pentru ca pacientul să nu îşi autopericliteze starea de sănătate, în cazul în care este agitat sau are mişcări necontrolate. În unele cazuri, pentru ca pacientul să nu se autoaccidenteze, dar şi ca dispozitivele medicale, precum cateterele, să poată fi utilizate corect şi eficient, medicii ATI recomandă fixarea mâinilor pacientului cu sisteme special destinate acestui scop", se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de Colegiul Medicilor din România, în urma informaţiilor privind procedurile aplicate în cazul pacienţilor COVID-19 internaţi în secţiile ATI din unele spitale din ţară.

Colegiul Medicilor precizează că medicul ATI este cel calificat să identifice şi să stabilească balanţa între sedarea minim necesară şi contenţie, în funcţie de starea şi particularităţile fiecărui caz.

"Medicina se face minut cu minut, la patul bolnavului, având ca bază dovezile ştiinţifice şi educaţia medicală continuă, iar evoluţia stării pacientului, precum şi specificul fiecărui caz în parte determină deciziile şi conduita terapeutică, bineînţeles în conformitate cu ghidurile şi protocoalele aplicabile. Pentru ca rezultatele să fie optime, este nevoie de personal medical în număr suficient şi bine pregătit, dotare corespunzătoare şi infrastructură în conformitate cu Medicina anului 2021. Pentru cel mai bun rezultat, medicul trebuie să fie ajutat de o echipă medicală corespunzătoare şi bine pregătită, echipamente şi să îşi desfăşoare activitate într-un spaţiu adecvat. De altfel, acesta este un apel lansat în repetate rânduri în ultima perioadă de Colegiul Medicilor din România”, afirmă prof. dr. Daniel Coriu, preşedintele CMR.

Conform CMR, în România există 304 medici la 100.000 de locuitori, ceea ce clasează ţara noastră pe penultimul loc în Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat. În cazul ATI, în România sunt 5 medici la 100.000 de locuitori, în timp ce media europeană este de 20-25 de medici, potrivit reprezentanţilor specialităţii de ATI.

"În ceea ce priveşte specific situaţia prezentată în mass-media de la secţia ATI a Spitalului Judeţean Sibiu, înţelegem că autorităţile şi reprezentanţii unităţii medicale desfăşoară anchete şi verificări, iar Colegiul Medicilor din România nu se poate pronunţa punctual, pe acest caz, până la finalizarea acestora", transmite Colegiul Medicilor.

Secţia ATI Covid a Spiralului Judeţean Sibiu este vizată de mai multe anchete, după ce un fost angajat a reclamat că pacienţii sunt sedaţi şi legaţi de pat, ceea ce a dus la decesul lor.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă