Codul portocaliu de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, prelungit până luni dimineaţă. Harta regiunilor afectate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Meteorologii au actualizat, duminică, avertizarea de vreme rea şi au emis cod galben şi portocaliu, până luni dimineaţă, pentru cea mai mare parte a ţării.

Astfel, potrivit ANM, în intervalul 31 iulie, ora 10:00 – 01 august, ora 10:00 este cod galben.  

„În intervalul menţionat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată în nordul, nord-vestul, centrul, estul şi sud-estul teritoriului. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat vijelii şi grindină”, transmite ANM.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantităţile de apă vor depăşi 25...35 l/mp. Pe parcursul nopţii aria manifestărilor de instabilitate atmosferică va fi în restrângere. 

De asemenea, este cod portocaliu, în intervalul 31 iulie, ora 10:00 – 01 august, ora 03:00, local în estul Moldovei, sud-estul Transilvaniei, nordul Munteniei şi al Dobrogei, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură.  

Vor fi averse torenţiale ce vor acumula local 40...60 l/mp.  

Acestea vor fi asociate şi cu descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani