Codul galben de ploi şi avertizarea de vreme rea, prelungite. Zonele afectate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Meteorologii au prelungit, până vineri seară, Codul galben de ploi importante cantitativ, emis pentru nordul Olteniei şi al Munteniei, sud-vestul Moldovei, respectiv de ninsori abundente, strat consistent de zăpadă, intensificări ale vântului şi viscol în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, la altitudini de peste 1.700 de metri.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat informarea de ploi moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, emisă pentru sudul, estul şi centrul ţării.

Astfel, de joi, de la ora 11.00, până vineri, la ora 18.00, temporar, vor fi precipitaţii în general moderate cantitativ, predominant sub formă de ploaie în sudul, estul, apoi şi în centrul ţării şi mixte la munte. Cantităţile de apă vor depăşi 15-25 l/mp şi izolat 30 l/mp. Pe alocuri, în Moldova şi în zona montană vor mai fi depuneri de polei.

Local, vântul va prezenta intensificări, cu rafale în general de 40-50 km/h, iar pe crestele montane de peste 70-80 km/h.

Meteorologii au emis şi o nouă atenţionare Cod galben, valabilă de joi, de la ora 18.00, până vineri, la aceeaşi oră.

"În nordul Olteniei şi al Munteniei, precum şi în sud-vestul Moldovei, cu precădere în zona subcarpatică şi la altitudini mai mici de 1700 m, vor predomina ploile. Acestea vor fi importante cantitativ şi se vor acumula peste 35...40 l/mp şi pe arii restrânse 50...70 l/mp. În zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, în general la altitudini de peste 1700 m, va ninge şi se va depune strat consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de peste 80...90 km/h şi temporar va fi viscol ce va determina scăderea vizibilităţii", arată ANM.

În Bucureşti, de joi de la ora 11.00, până vineri, la ora 8.00, vremea se va menţine închisă şi se va încălzi. Temporar va ploua, mai ales seara şi noaptea, şi se vor acumula cantităţi de apă, în medie, de 10-12 l/mp. Vântul va sufla în general moderat, cu viteze la rafală de până la 35-40 km/h. Temperatura maximă va fi de 7-8 grade, iar cea minimă de 5-6 grade.

Vineri, până la ora 18.00, cerul va fi mai mult noros şi va ploua slab, mai ales în prima parte a intervalului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu rafale de până la 30-35 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade.

Mai multe pentru tine:
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie