Cod galben de ploi puternice şi vânt pentru Bucureşti şi 29 de judeţele. Sunt anunţate şi ninsori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avertizarea de Cod galben este valabilă în intervalul marţi, ora 9.00 - miercuri, ora 21 FOTO Adevărul

Capitala şi 29 de judeţe din ţară se află, de marţi dimineaţă şi până miercuri seara, sub Cod galben de ploi şi vânt. De altfel, în zona montană sunt anunţate precipitaţii sub formă de ninsoare.

Potrivit unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), de marţi, de la ora 9.00, şi până miercuri, la ora 21.00, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei şi zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali pe arii extinse vor fi ploi, temporar mai intense, astfel că se vor cumula local cantităţi de apă de peste 20 - 30 de litri pe metru pătrat şi izolat peste 50 de litri pe metru pătrat. 

La altitudini mai mari de 1.700 de metri, în special în Carpaţii Meridionali, precipitaţiile vor fi sub formă de ninsoare.

De asemenea, specialiştii mai anunţă că în zonele atenţionate, temporar vântul va avea intensificări cu viteze de 55 - 65 de kilometri pe oră, iar la munte rafalele vor depăşi 70 de kilometri pe oră.

„În sudul, sud-estul şi centrul ţării valorile termice diurne vor caracteriza o vreme rece pentru această perioadă din an”, anunţă ANM.

Codul galben este valabil pentru Bucureşti şi pentru judeţele Argeş, Bacău, Bistriţa Năsăud, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Ilfov, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Vaslui, Vrancea, Tulcea, Teleorman şi Vâlcea.

Pompierii, pregătiţi să intervină

Ca urmare a emiterii avertizării de Cod galben, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a anunţat că peste 3.000 de pompieri militari cu 1.000 mijloace tehnice specifice sunt pregătiţi să intervină în sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale şi populaţiei din zonele pentru care meteorologii au emis atenţionarea.

„Având în vedere că sunt preconizate ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului şi ninsori în zonele montane, care pot produce efecte asupra populaţiei şi mediului, în judeţele aflate sub incidenţa atenţionărilor de vremea rea, IGSU a dispus asigurarea rezervei de personal şi activarea, la nevoie, a grupelor operative pentru intervenţia imediată”, potrivit unui comunicat emis de IGSU.

Conform sursei citate, la nevoie, echipajele serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă vor fi dislocate, în cel mai scurt timp în zonele de risc pentru evacuarea populaţiei, animalelor şi bunurilor aflate în pericol, precum şi pentru limitarea şi înlăturarea eventualelor efecte negative.

Pe aceeaşi temă:

Prognoza meteo pe două săptămâni. Temperaturi scăzute şi ploi în cea mai mare parte a ţării în primele zile din mai

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă