Cod galben de ninsori în zonele montane din mai multe judeţe. Harta regiunilor afectate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: pixabay Jerzy Gorecki

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat, vineri, informarea meteorologică de vreme rea, ce vizează precipitaţii în cea mai parte a ţării, până la ora 20:00. De asemenea, meteorologii au emis şi un cod galben de ninsori la munte,  unde temporar va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă.

Astfel, potrivit ANM, vineri, de la ora 11.00 a intrat în vigoare o informare meteorologică de precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, pe alocuri moderate cantitativ, care va fi valabilă până seara, la ora 20.00. Astfel în cea mai mare parte a zonei montane şi în Transilvania va continua să ningă. De asemenea, şi în Moldova, în zona deluroasă a Olteniei şi a Munteniei vor predomina ninsorile. Pe arii restrânse se vor acumula cantităţi de apă de 15 l/mp. 

De asemenea, în acelaşi interval este în vigoare şi o atenţionare meteo cod galben potrivit căreia, în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, precum şi în Munţii Apuseni, temporar va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă peste cel foarte consistent deja depus.

Judeţele vizate sunt: Alba,  Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău , Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Vâlcea şi Vrancea.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie