CNAS: nu sunt liste de aşteptare pentru tratamentul hepatitelor şi cirozelor. Peste 14.000 de dosare, aprobate în 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunţă că nu există pacienţi pe lista de aşteptare pentru tratamentul hepatitelor cronice şi cirozelor hepatice, dar şi pentru boala inflamatorie cronică intestinală. Mai exact, numai în semestrul I din 2013 au fost analizate şi aprobate 14.029 dosare, informează instituţia.

Astfel, din totalul dosarelor, 5.580 au fost dosare de iniţiere a tratamentului (o medie lunară de 930 dosare) şi 8.449 - dosare pentru continuări de tratament.

Totodată, există aproximativ 2.000 de dosare care nu au fost aprobate până la această dată, având în vedere faptul că nu răspundeau criteriilor de includere în tratament sau erau incomplete.

„La începutul fiecărei luni, comisia de specialitate a CNAS solicită caselor de asigurări de sănătate dosarele pentru analiză. Toate dosarele complete şi care corespund criteriilor de includere în tratament primesc aprobarea pentru iniţierea sau continuarea tratamentului”, se arată într-un comunicat de presă.

România, ultimul loc în Europa la tratamentele hepatitelor

Cel mai recent raport lansat de Asociaţia Europeană a Pacienţilor cu Boli de Ficat (ELPA) arată că România se situează pe ultimul loc din 30 de state europene, în ceea ce priveşte accesul pacienţilor cu hepatită la tratament şi servicii medicale specializate. Primele locuri sunt ocupate de Franţa, Suedia şi Slovenia.

România ocupă un loc fruntaş la nivel european în ceea ce priveşte prevalenţa virusului hepatic C. Din cei aproximativ 2 milioane de pacienţi, 600.000 au fost diagnosticaţi cu hepatită C şi pentru aproximativ 80-90% boala a ajuns deja în stadiu cronic.

OMS a lansat o reţea destinată luptei împotriva hepatitei

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a lansat  o reţea destinată luptei împotriva hepatitei, în contextul infectării cronice a sute de milioane de oameni cu virusul hepatic. Reţeaua reuneşte, pe lângă OMS, agenţii ale ONU, universităţi, institute de cercetare, laboratoare regionale, centre de colaborare, organizaţii ale societăţii civile şi grupuri de pacienţi.

OMS estimează că aproximativ 500 de milioane de oameni sunt infectaţi cronic cu virusul hepatitei B sau C.

Pe aceeaşi temă:

PLAN EUROPEAN A fost lansată strategia de acţiune împotriva hepatitelor în România

Un plan strategic de acţiune împotriva hepatitelor a fost lansat de Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO), împreună cu Asociaţia Europeană a Pacienţilor cu Boli de Ficat (ELPA). Documentul, la care şi-au adus contribuţia şi 25 de medici specializaţi în domeniu, urmează să fie prezentat Ministerului Sănătăţii.

Vaccinul contra hepatitei, de patru ori mai ieftin prin achiziţie centralizată

Vaccinul contra hepatitei este de aproape patru ori mai ieftin prin achiziţie centralizată, în urma licitaţiei obţinându-se o valoare de contract de 650.000 de lei, informează Ministerul Sănătăţii.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online