Clanul penal din Medicina Ieşeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România şi rectorul UMF Iaşi, este cercetat, alături de fiica sa şi alte 17 persoane, pentru o licitaţie trucată cu fonduri nerambursabile.

Ieşeanul Vasile Astărăstoae (62 de ani), unul dintre numele importante din medicina românească, apare într-un scandal de corupţie cu fonduri europene. Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa" (UMF) din Iaşi este suspectat că, împreună cu prorectorul Dragoş Pieptu şi doi directori din cadrul instituţiei de învăţământ superior, ar fi trucat o licitaţie pentru o platformă e-learnig (sistem electronic de învăţare).

Potrivit procurorilor anticorupţie, în jurul proiectului s-a format o adevărată caracatiţă pentru a obţine ilegal beneficii financiare. Astfel, Adrian Ciureanu, directorul Centrului de Comunicare de la UMF, prietenul său, TLG, reprezentant al SC Management Grup, şi Corvin Pughin, directorul comercial şi asociat în compania Maguay, au pus la cale planul de acţiune pentru a obţine ilegal fonduri europene. Aceştia i-ar fi cooptat şi pe rectorul Vasile Astărăstoae şi pe Daniela Druguş, director administrativ la UMF Iaşi.

Caracatiţa

Ciureanu, Pughin şi Druguş au fost săltaţi de anchetatori în acest caz şi au petrecut o noapte în arest. În total sunt 19 învinuiţi în dosar, persoane fizice şi juridice. Aceştia sunt cercetaţi pentru mai multe infracţiuni, printre care se numără şi iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, conflict de interese, complicitate la conflict de interese,  abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, dare şi luare de mită.

„În baza unor înţelegeri prealabile şi având concursul fraudulos al numiţilor TLG (reprezentant al SC Euro Management  Grup Bucureşti şi prieten cu Ciureanu), Pughin Corvin, Ciureanu Adrian, Vasile Astărăstoae au decis atribuirea ilegală a contractului de lucrări în favoarea firmei SC Maguay Impex SRL Bucureşti, cauzând un prejudiciu de şase milioane de lei UMF, bugetului statului şi Uniunii Europene", susţin procurorii în propunerea de arestare preventivă pentru lui Ciureanu, Druguş şi Pughin. Acelaşi document arată că Vasile Astărăstoae, în calitate de rector şi manager al proiectului, şi Daniela Druguş, în calitate de director general administrativ şi responsabil financiar al aceluiaşi proiect, ar fi aprobat plata a 160.000 de lei (38.000 de euro) către Maguay Impex pentru „cheltuieli de instruire", deşi aceste servicii nu ar fi fost realizate.

Citiţi şi:

Rectorul UMF Iaşi, Vasile Astărăstoae, implicat în scandalul de corupţie de la Medicină, aplaudat de sute de persoane la Seara Valorilor

Rectorul Vasile Astărăstoae, învinuit în scandalul de la UMF Iaşi, primeşte titlul de cetăţean de onoare la Seara Valorilor UPDATE

Limbaj de mahala al prorectorului învinuit în scandalul de la UMF Iaşi: „Se spune că mă-sa îi cu...ă, iar tac-su îi laba...u"

Pentru a obţine proiectul, procurorii DNA spun că Pughin ar fi dat, la solicitarea celor doi directori din UMF, bani şi aparatură IT. De exemplu, Daniela Druguş ar fi primit un laptop Lenovo, în valoare de 2.500 de euro. Adrian Ciureanu şi Daniela Druguş ar fi cerut 54.000 de lei (13.000 de euro) de la acţionarii firmei Maguay Impex pentru a finanţa evenimentul „Zilele UMF", din decembrie 2009.

„Firma a oferit 4.000 de lei (900 de euro) cu titlul de sponsorizare la 28 ianuarie 2010, iar restul a fost achitat unor terţe firme ce au prestat diverse servicii în favoarea universităţii aferent evenimentului. Pentru justificarea plăţilor au fost întocmite, la instigarea numitei Druguş, documente comerciale şi de plată-încasare între firmele în cauză, în care au fost atestate nereal prestarea respectivelor servicii  în favoarea SC Maguay", mai spun procurorii DNA.

Rectorul s-a îmbolnăvit subit

DNA i-a reţinut, marţi, pe Ciureanu, Druguş şi Pughin pentru 24 de ore şi a propus arestarea lor. Dosarul a ajuns la Tribunalul Iaşi, care a decis că nu este competent în acest caz şi l-a trimis la Curtea de Apel Iaşi. Această instanţă a constatat ieri că Pughin nu a fost citat şi a amânat judecarea propunerii de arestare preventivă pentru 18 octombrie. „Clientul meu şi ceilalţi trei şi‑au declarat nevinovăţia. Au explicat modalitatea prin care s-a derulat acest proiect", a declarat Liviu Bran, avocatul lui Adrian Ciureanu. Cei trei au fost ieri eliberaţi, fiind cercetaţi în stare de libertate.

Tată şi fiică

Vasile Astărăstoae a fost şi el chemat, miercuri, la audieri la DNA, însă i s-a făcut rău şi a fost internat la Cardiologie la Spitalul „Sf. Spiridon" cu hipertensiune, înainte de a da ochii cu anchetatorii. Rectorul a fost externat a doua zi. El urmează să fie audiat zilele acestea. În acelaşi dosar sunt cercetaţi şi au fost audiaţi fiica lui Vasile Astărăstoaie, Daniela, care a fost angajată la una dintre firmele lui Adrian Ciureanu, şi cinci consilieri ai Ministerului Comunicaţiilor. 

6.200 de euro câştigă, lunar, Vasile Astărăstoae din cele şase posturi ocupate în instituţii de stat.

Are şase joburi la stat

- Vasile Astărăstoae obţine anual un venit de 314.000 de lei, echivalentul a 75.000 de euro, ceea ce înseamnă un venit lunar de 6.200 de euro. Aceste sume sunt obţinute din şase posturi ocupate la stat:
- Institutul de Medicină Legală Iaşi (2001 - prezent) - 94.663 de lei
- UMF Iaşi (rector şi profesor) - 130.450 de lei
- Facultatea de Drept de la Universitatea „Cuza" (profesor) - 6.800 de lei
- Colegiul Medicilor Iaşi (preşedinte din 1999-prezent) - 5.649 de lei
- Colegiul Medicilor din România (2007-prezent) - 36.908 de lei
- Comisia superioară de Medicină Legală şi Expertize - 6.165 de lei
- Proiecte de cercetare şi drepturi de autor - 33.346 de lei

Click pe infografie pentru a mări

Mai multe pentru tine:
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu