Cioloş: Sute de comunităţi sunt afectate de inundaţiile şi furtunile din ultimele zile, trebuie evaluate pagubele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Dacian Cioloş a spus, la videoconferinţa cu prefecţii care a avut loc marţi la Guvern, că sute de comunităţi sunt afectate de inundaţiile şi furtunile din ultimele zile şi că sunt oameni care şi-au pierdut viaţa, de aceea trebuie evaluate pagubele, pentru a-i putea ajuta pe oamenii ale căror gospodării au fost afectate, o analiză urmând să fie făcută pentru a evita, pe viitor, victimele umane şi pagubele materiale.

“Intemperiile cu impact major în unele localităţi deja au loc de câteva săptămâni în diferite zone din ţară. Am vrut să facem o analiză a situaţiei în care ne aflăm în momentul de faţă, cum au evoluat lucrurile acolo unde au avut loc deja intemperii cu pagube în urmă cu câteva săptămâni şi să vedem care sunt prognozele pentru perioada imediat următoare”, a spus Dacian Cioloş în videoconferinţă.

Primul-ministru a arătat că este regretabil că sunt oameni care şi-au pierdut viaţa, chiar dacă sunt cazuri izolate şi situaţii particulare.

“Sper să fim în măsură să ne organizăm în aşa măsură încât şi pe viitor să evităm, pe cât posibil, astfel de situaţii. Pe de altă parte, ştiu că sunt sute de comunităţi care au fost afectate şi aici aş vrea să văd cum ne organizăm împreună cu colectivităţile locale ca să-i ajutăm pe oameni. Apoi, cum am spus, vedem cum ne organizăm pe viitor pentru a evita, pe cât posibil, victime umane şi pagube materiale atât în infrastructură, cât şi la gospodăriile oamenilor”, a mai spus Dacian Cioloş în videoconferinţa cu prefecţii şi şefii structurilor de intervenţie.

La videoconferinţa organizată la sediul Guvernului au participat şi vicepremierul Vasile Dîncu, ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, şeful Poliţiei Române, Bogdan Despescu, şi şeful Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Marcel Opriş.

“În perioada 17-21 iunie, România a continuat să fie afectată de un nou val de precipitaţii, unele dintre ele însemnate cantitativ, însoţite de intensificări ale vântului, care au determinat scurgeri importante de apă de pe versanţi în zonele de deal şi de munte. Am înregistrat 96 de atenţionări sau avertizări meteo, dintre care 82 meteo şi 14 avertizări hidrologice. În momentul de faţă, mai avem în vigoare o atenţionare cod galben de instabilitate atmosferică”, a spus ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă.

Până marţi, la ora 14.00, sunt sub avertizare cod galben râurile Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Crasna (judeţele Sălaj şi Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa-Năsăud), Someşul Mic, afluenţii mici ai Someşului, aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele Cluj, Maramureş, Sălaj şi Satu Mare), Barcău (judeţele Sălaj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele Bihor şi Arad), bazinele  superioare şi afluenţii râurilor Crişul Repede (judeţele Cluj şi Bihor), Crişul Alb (judeţele Hunedoara şi Arad), Mureş – în bazinul superior (judeţele Harghita şi Mureş) şi afluenţii săi din judeţele Harghita, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Alba, Cluj, Hunedoara şi Arad), Bega Veche, Bega (judeţul Timiş), Timiş (judeţele Caras-Severin şi Timiş), Bârzava, Moraviţa (judeţele Caraş-Severin şi Timiş), Caraş, Nera (judeţul Caraş-Severin), Cerna (judeţele Gorj şi Caraş-Severin), Jiu superior şi afluenţii săi (judeţele Hunedoara, Gorj şi Mehedinţi).

Sub avertizare cod galben au fost, până marţi, la ora 09.00, râurile din bazinele  hidrografice Bistriţa – bazinul superior aferent judeţului Suceava, Moldova – bazinul superior aferent judeţului Suceava şi râul Suceava (judeţul Suceava).

O fetiţă de doi ani şi-a pierdut viaţa după ce un copac smuls de o vijelie a căzut peste autoturismul în care se afla, în Mureş, iar un bărbat a murit lovit de fulger în Timiş.

Sute de locuinţe au fost inundate sau avariate de furtunile produse duminică noapte în mai multe judeţe.

În judeţul Suceava, zeci de turişti au rămas izolaţi în pensiuni, iar mai multe maşini au fost luate de ape.

La Arad, ploile au inundat cartiere întregi, inclusiv două spitale, unde medici şi pacienţi au lucrat alături de pompieri pentru evacurea apei.

Un întreg cartier din Petroşani, aflat într-o zonă mai joasă, a ajuns sub apă, nivelul acesteia ajungând la etajul întâi al imobilelor.  

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026