Cinste lor, străinilor!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şcolile noastre nu mai produc meseriaşii buni, cinstiţi şi modeşti Cine a văzut cum a jucat Rapid sâmbătă seară, în prima etapă din Liga I, ştie: străinii sunt mai buni. Nu că

Şcolile noastre nu mai produc meseriaşii buni, cinstiţi şi modeşti

Cine a văzut cum a jucat Rapid sâmbătă seară, în prima etapă din Liga I, ştie: străinii sunt mai buni. Nu că Taher şi Copos ar fi adus în teren şi în conducerea tehnică nişte galactici. Peseiro, Julio Cesar, Spadacio şi ceilalţi sunt doar nişte muncitori ai fotbalului.

Tac şi îşi fac treaba aşa cum pot ei mai bine. Poate că data viitoare nu vor mai câştiga - se vor găsi întotdeauna unii mai buni ori pur şi simplu mai norocoşi - dar cel puţin străinii arată că n-au venit să umfle banii degeaba. Cei de la CFR Cluj ştiu şi ei lecţia, încă de anul trecut: cu excepţiile de rigoare, străinii îşi merită investiţia mai mult decât ai noştri.

Şi asta nu numai la fotbal! Tot în acest weekend, în cadrul unei dezbateri televizate, proprietarii de hoteluri şi de restaurante se plângeau de slaba pregătire a personalului autohton. Nu numai că nu ştiu regulile de bază ale meseriei, cu toate că au în buzunar certificatul de calificare, dar mulţi întâmpină dificultăţi reale în a se exprima coerent. Cei buni au plecat demult să servească turiştii la Paris, la Roma sau pe Coasta de Azur.

Şi nu e departe ziua când, în hotelurile şi restaurantele româneşti, ne vom întâlni cu personal adus, să zicem, din India. Eu, unul, i-am văzut la lucru, din Barcelona până în Oman. Pot spune că îşi meritau cu prisosinţă şi salariul, şi bacşişul.

Construim case şi drumuri cu muncitori şi ingineri din Ungaria sau din Bulgaria, fiindcă sunt mai harnici şi preţuiesc mai mult banul pe care-l câştigă. Avem deja în fabrici sau pe şantiere oameni din China, din Pakistan sau Bangladesh, căutăm măcelăriile arăbeşti sau şaorma făcută de turci, nu de ai noştri. Aducem la derby-urile din fotbal arbitri străini şi avem mai multă încredere în instituţiile europene decât în cele româneşti. Ştim noi de ce.

Acestea nu sunt mofturi, nici ploconeli. Problema e reală: societatea noastră şi şcolile noastre nu mai produc meseriaşi buni, cinstiţi şi modeşti - în fond, osatura oricărei ţări bine întocmite. Şi lucrurile stau la fel, fie că este vorba de şcolile de ospătari, zidari, politicieni sau fotbalişti. Motive sunt multe: de la lipsa de reformă în educaţie (probabil cel mai înţepenit sistem din România) şi până la cultivarea publică a modelelor clădite pe nemuncă.

Ceva trebuie schimbat aici, dacă vrem să nu ne împotmolim.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil