Cine achită facturile de curent ale unei persoane decedate: „Obligația de acoperire a consumului nu dispare”

0
Publicat:

Facturile de utilități ale unei persoane decedate nu sunt „iertate” dacă un consumator a murit înainte de să-i fie emisă factura sau înainte de a fi fost făcută plata. Un avocat consultat de „Adevărul” a explicat că plata facturilor de utilități revine moștenitorilor persoanei decedate.

Plata facturilor de utilități pentru persoanele decedate, o datorie a moștenitorilor FOTO Arhivă

„Noul Regulament ANRE de furnizare a energiei electrice, în vigoare din februarie 2023, nu mai prevede reguli speciale pentru situația decesului titularului de contract. Oricum, prevederile în vigoare până în anul 2021 nu reglementau ce se întâmplă cu consumul înregistrat până la deces, ci alte aspecte (obligația moștenitorului de a notifica decesul, obligația furnizorului de a încheia cu acesta un contract de furnizare a energiei electrice pe durată limitată). În esență, contravaloarea consumului înregistrat până la data decesului, fie că a fost facturat ori nu, reprezintă o datorie a moștenirii care se suportă de către succesorii universali sau cu titlu universal”, a explicat avocatul Alexandru Iorgulescu.

„Obligația de acoperire a consumului nu dispare”

Avocatul spune că obligația de acoperire a consumului nu dispare, ci se transmite moștenitorilor.

„La acest moment, nu există prevederi care să împiedice preluarea contractului de către moștenitor, și nici încheierea unui contract nou de către cel din urmă, situația decesului putând fi reglementată prin clauze specifice în contractul de furnizare, sub rezerva că nu sunt contrare prevederilor din contractul-cadru ori actele normative aplicabile în vigoare”, a mai explicat specialistul.

Procedura pentru firmele care „mor”

Alexandru Iorgulescu mai spune că, în cazul în care consumatorul este o firmă, iar aceasta intră în faliment, „furnizorul de energie electrică va deține o creanță împotriva consumatorului falit ce va fi recuperată potrivit regulilor procedurii insolvenței”.

„Dreptul de a deduce creanța în procedura insolvenței subzistă indiferent dacă furnizorul a facturat sau nu consumul. Creanța va fi înscrisă în Tabelul Creditorilor pe baza cererii furnizorului, ori va beneficia de tratamentul de creanță curentă (creanță născută în timpul procedurii de insolvență şi care are dreptul de a fi plătită cu prioritate conform documentelor din care rezultă)”, a mai explicat avocatul Iorgulescu.

El spune că elementul esențial pentru a se stabili dacă este o creanță anterioară deschiderii procedurii insolvenței sau de una curentă îl reprezintă momentul prestării serviciului.

„În ipoteza în care serviciul a fost prestat atât înainte, cât și ulterior deschiderii procedurii, furnizorul va fi înscris în Tabel cu creanța istorică pentru energia furnizată anterior deschiderii procedurii, iar pentru energia livrată după data deschiderii procedurii va beneficia de dreptul de fi plătit cu prioritatea aferentă creanțelor curente”, a mai explicat avocatul.

„Eșalonarea, un beneficiu acordat clientului vulnerabil”

Iorgulescu a adaugat că eșalonarea plății facturilor este un beneficiu acordat clientului vulnerabil.

„Acesta este clientul care, din motive de sănătate, vârstă, venituri insuficiente sau izolare față de sursele de energie, necesită măsuri de protecție socială și servicii suplimentare pentru a-și asigura cel puțin nevoile energetice minimale”, a arătat specialistul.

Potrivit acestuia, clientul vulnerabil are dreptul să beneficieze de această facilitate, la cerere, pe o perioadă de minimum trei luni sau convenită de părți.

„Deopotrivă, potrivit dispozițiilor din Regulamentul de furnizare ANRE, furnizorul este obligat să accepte plata eșalonată în cazul în care emite factura cu întârziere pentru o perioadă cel puțin egală cu perioada de facturare”, a mai explicat specialistul.

Condițiile în care poate fi făcută deconectarea

„Deconectarea de la furnizare în cazul neplății facturilor intervine pentru toți clienții, cu excepția celor vulnerabili în perioade de criză energetică, în cazul în care s-a împlinit termenul de 30 de zile de la data scadenței și suma menționată în factură nu a fost contestată de client”, a mai explicat avocatul Iorgulescu.

Potrivit specialistului, „în acest din urmă caz, dreptul furnizorului de a întrerupe furnizarea de energie se suspendă pe perioada soluționării plângerii, reluându-și cursul de la data comunicării clientului soluției de respingere a plângerii”.

„Deconectarea nu poate surveni, însă, decât ulterior comunicării clientului de către furnizor a unui preaviz de deconectare în cuprinsul căruia se menționează termenul limită până la care clientul are posibilitatea să achite sumele restante. Împlinirea termenului prevăzut în preavizul de deconectare determină întreruperea alimentării cu energie electrică. Mai mult, în ipoteza în care clientul refuză să îndeplinească obligațiile contractuale asumate, furnizorul are dreptul să rezilieze contractual”, a mai arătat avocatul Alexandru Iorgulescu.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor