Ciclonul polar aduce ninsori abundente în toată ţara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ninsorile şi precipitaţiile îşi vor face apariţia în toată ţara, România fiind traversată zilele acestea de un ciclon mediteranean polar. Totuşi, spun specialiştii de la Administraţia Naţională de Meteorologie, mercurul din termometre nu va mai coborî la minus 23 de grade Celsius, aşa cum s-a întâmplat în noaptea de luni spre marţi, când la Obârşia Lotrului s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din această iarnă.

Concret, miercuri va ninge pe arii extinse, în special în jumătatea vestică a ţării. După orele prânzului îşi vor face apariţia precipitaţiile mixte şi în zona de sud-est a ţării,

inclusiv în Bucureşti, unde meteorologii se aşteaptă la ninsori şi, astfel, la depunerea unui strat nou de zăpadă. Zăpadă se va depune şi izolat, în Muntenia şi Oltenia, unde noul strat va ajunge la şase

centimetri, conform ANM. 

De joi se mai încălzeşte

Chiar dacă nu se va mai semnala gerul din ultimele zile, vântul va sufla moderat spre tare în sud-est şi cel mult slab până la moderat în celelalte regiuni. Prin urmare, maximele vor fi încadrate între minus

trei şi două grade Celsius în Transilvania, Maramureş, Banat şi Crişana, şi cel mult cinci grade Celsius în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, urmând ca de joi, temperaturile să înceapă să crească, transmit meteorologii. 

Ninsorile vor continua şi joi, când se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ninsoare în majoritatea regiunilor ţării, dar care spre prânz se vor retrage din jumătatea de sud a României.

Va continua să ningă, potrivit meteorologilor, în special în zona Moldovei, unde se vor depune chiar şi 10 centimetri de zăpadă, iar vântul va fi slab până la moderat.

Sfaturi pentru vreme rece

Specialiştii avertizează că temperaturile scăzute suprasolicită organismul, care trebuie să facă eforturi suplimentare pentru a funcţiona normal. Pentru a-i uşura „munca“, este nevoie să adoptăm o serie

de măsuri. În opinia medicilor, la risc în această perioadă sunt cardiacii, diabeticii, astmaticii, hipertensivii şi cei cu boli renale cronice, motiv pentru care expunerea la frig trebuie evitată.

Din cauza frigului, circulaţia sângelui poate avea de suferit, astfel că în cazul celor care suferă de boli arteriale pot apărea furnicături, amorţeli şi durere. 

Frigul poate determina inclusiv apariţia unor

pete roşii, erupţii, mai ales în zonele expuse la frig, care pot persista până la 12 ore. „Purtaţi căciulă, şosete de lână, fular, mănuşi şi încălţăminte cu talpă groasă, pentru a împiedica pierderile de căldură.

Dacă aveţi de făcut drumuri mai lungi, intraţi în magazine pentru a vă încălzi. 

În staţie, în timp ce aşteptaţi autobuzul sau tramvaiul, nu staţi pe loc: plimbaţi- vă de la un capăt la altul al staţiei. Vârstnicilor cu afecţiuni cronice le este indicat să se vaccineze pentru a preveni complicaţiile date de infecţiile respiratorii. 

Cardiacii trebuie să evite trecerea bruscă de la cald la frig şi ieşirile dimineaţa şi seara, când este mai frig“, recomandă specialiştii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online