CFR: Peste o sută de trenuri, anulate de Paşte din cauza traficului redus; către Mănăstirea Curtea de Argeş trenurile au program special

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de arhivă

CFR Călători anunţă că în minivacanţa de Paşte capacitatea de transport va fi adaptată la nivelul întregii reţele, în funcţie de evoluţia şi dinamica traficului de pasageri, în special, la trenurile către cele mai solicitate destinaţii: Braşov, Sibiu, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Satu Mare, Timişoara şi Vatra Dornei.

Sâmbătă, duminică şi luni peste o sută de trenuri sunt anulate sau redistribuite din cauza traficului redus.

Potrivit CFR Călători, în minivacanţa de Paşte, capacitatea de transport va fi adaptată la nivelul întregii reţele, în funcţie de evoluţia şi dinamica traficului de pasageri, în special, la trenurile către cele mai solicitate destinaţii: Braşov, Sibiu, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Satu  Mare, Timişoara şi Vatra Dornei.

Pentru pasagerii care vor călători de la Piteşti către Mănăstirea Curtea de Argeş, duminică, trenurile din graficele obişnuite vor circula după un nou program, astfel:

Regio 13231, Piteşti (08.30) – Curtea de Argeş (09.19);

Regio 13232, Curtea de Argeş  (13.30) – Piteşti (14.19).

Acestea vor opri în: Piteşti Nord, C.I.L. h., Bascov Hm, Merişani h. şi Băiculeşti h.

„În perioada  7 –  9 aprilie 2018, când traficul de călători este extrem de redus, o serie de trenuri InterRegio precum şi unele trenuri Regio nu vor circula“, anunţă CFR Călători. 

Lista cu trenurile anulate

Şi agenţiile de voiaj vor avea program special în această perioadă. Agenţia de voiaj din Aeroportul Otopeni va fi deschisă în zilele de 6, 7 şi 9 aprilie.

În zilele libere de sărbătoare legală – 6, 8 şi 9 aprilie, vor fi deschise agenţiile de voiaj CFR Călători din Carrefour Colentina şi Titan din Bucureşti, Iulius Mall din Iaşi, conform programului de lucru al centrelor comerciale, restul agenţiilor de voiaj fiind închise.  

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO