Certificatul verde, aprobat de comisiile Senatului pentru angajaţii de la stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisiile reunite juridică şi de sănătate au acordat, marţi, cu majoritate de voturi, un raport de admitere cu amendamente la propunerea legislativă prin care personalul unor unităţi publice şi private este obligat să prezinte la locul de muncă certificatul digital privind COVID-19. După ce va trece şi de plenul Senatului, proiectul va merge la Camera Deputaţilor care e cameră decizională.

Parlamentari de la PNL şi UDMR spun că  propunerea legislativă stipulează că certificatul atestă una dintre următoarele condiţii:

  • trecerea a cel puţin 10 zile de la vaccinarea cu schema completă împotriva virusului SARS-CoV-2;
  • trecerea prin boală şi încadrarea între a 15-a şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu acest virus şi rezultatul negativ certificat al unui test RT-PCR (valabilitate 72 ore) sau antigen rapid (48 de ore).

Proiectul de act normativ arată că personalul în cadrul unităţilor sanitare publice şi private, aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Sănătăţii, din cadrul caselor de asigurări de sănătate, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne şi unităţilor subordonate, precum şi din cadrul laboratoarelor de analize medicale, este obligat să prezinte certificat digital al UE privind COVID-19, scrie Digi24.

Personalul din cadrul unităţilor de asistenţă medicală profilactică şi curativă şi persoanele fizice care activează ca furnizori de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente au fost adăugate printr-un amendament.

Adrian Streinu-Cercel spune că situaţia persoanelor care au trecut prin boală ca asimptomatici nu este reglementată în lege

„Dispoziţiile (...) se aplică şi autorităţilor, instituţiilor publice şi de interes public, de utilitate publică şi celorlalte unităţi publice, centrale şi locale, regiilor autonome, operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea în clădiri de birouri private cu mai mult de 50 de persoane simultan.

În cadrul entităţilor publice şi private, obligaţia prezentării certificatului digital al UE privind COVID-19 revine membrilor Camerei Deputaţilor şi ai Senatului, persoanelor care ocupă funcţii publice sau de demnitate publică, precum şi tuturor categoriilor de personal care îşi desfăşoară activitatea în cadrul respectivelor entităţi”, se arată în amendamentele adoptate de cele două comisii.

Preşedintele Comisiei juridice, Iulia Scântei, a menţionat că şi vizitatorii acestor instituţii trebuie să se supună aceloraşi reguli, potrivit Agerpres.

Costurile privind testarea anti-COVID sunt suportate de către personalul unităţilor publice, de membrii Camerei Deputaţilor şi Senatului, de persoanele care ocupă funcţii publice sau de demnitate publică, de persoanele fizice - furnizori de servicii medicale, de dispozitive şi de medicamente.

Pentru personalul din cadrul unităţilor publice şi private care face dovada unei afecţiuni ce reprezintă contraindicaţie la vaccinare şi e stabilită de un medic de specialitate conform normelor medicale în vigoare, activitatea de testare se organizează cu suportarea costurilor de către angajator.

Pentru unităţile private, costurile privind activitatea de testare pentru virusul SARS-CoV-2 sunt suportate conform procedurilor stabilite la nivelul acestora, se mai arată în propunerea legislativă amendată în comisiile de specialitate ale Senatului.

Certificatele digitale sunt verificate prin intermediul aplicaţiei mobile „Check DCC”.

Raporturile de serviciu în baza cărora îşi desfăşoară activitatea personalul din unităţile publice şi private care nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 se suspendă de drept, fără plata drepturilor salariale, pe o perioadă de 30 de zile.

Suspendarea se constată prin dispoziţia scrisă a organului de conducere al unităţii. În situaţia în care personalul din unităţile publice cumulează 30 de zile de suspendare, raportul de serviciu încetează de drept.

Nerespectarea obligaţiilor care revin în sarcina persoanele juridice reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei, mai prevede proiectul.

Prevederile nu se aplică autorităţilor şi instituţiilor din cadrul autorităţii judecătoreşti, fiindu-le aplicabile dispoziţiile Legii nr. 114/2021 privind unele măsuri în domeniul justiţiei în contextul pandemiei de COVID-19.

Şedinţele celor două comisii, care s-au desfăşurat iniţial separat, au fost întrerupte de parlamentari de la AUR. Şedinţa a fost reluată, la ea participând fizic senatori PNL, USR şi UDMR. De asemenea, AUR a participat la şedinţa comună a celor două comisii cu un grup de deputaţi şi senatori.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune