Certificatul COVID-19 al UE, prelungit cu un an, până în 2023

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Parlamentul European şi statele membre au decis luni să prelungească cu un an, până la 30 iunie 2023, regulamentul privind certificatul digital COVID-19 al Uniunii Europene pentru călătoriile în interiorul Uniunii, cu toate că multe dintre statele membre au încetat să îl mai ceară la intrarea pe teritoriul lor.

Parlamentul European vrea să se asigure că cetăţenii statelor membre UE se pot deplasa liber în situaţia „în care apare o nouă variantă îngrijorătoare”, a argumentat Parlamentul European într-un comunicat

Convenţia politică la care s-a ajuns luni seară mai trebuie aprobată oficial de Parlamentul European şi de Consiliul UE (reprezentat de statele membre), pentru a fi aplicată de la 30 iunie 2022. 

Regulamentul de implementare a certificatului sanitar, care certifică vaccinarea împotriva COVID-19, un test negativ sau o infecţie în ultimele şase luni, a intrat în vigoare la 1 iulie 2021 şi urma să expire la 30 iunie 2022. Comisia Europeană a sugerat în luna februarie să fie prelungit cu un an. 

„Situaţia epidemiologică se poate schimba rapid, iar certificatul digital COVID-19 al UE a fost un instrument cheie pentru a ne ajuta să traversăm situaţii fluctuante”, a argumentat comisarul european responsabil cu acest dosar, Didier Reynders, menţionat de AFP. 

„Suntem hotărâţi să revenim la libera circulaţie fără restricţii şi salutăm decizia unor state membre de a ridica toate restricţiile de călătorie, inclusiv prezentarea unui certificat COVID-19”, a mai adăugat el. 

Totuşi, „acordul la care s-a ajuns astăzi (luni - n.r.) ne va ajuta în continuare să facilităm călătoriile libere şi în siguranţă, dacă o creştere a infecţiilor obligă statele membre să reintroducă temporar restricţii”, a punctat Reynders, conform Agerpres

La finalul anului 2022, Comisia va trebui să publice un raport privind certificatul COVID-19, care va putea fi urmat de o recomandare de micşorare a perioadei de aplicare a regulamentului, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice. 

De asemenea, statele membre alături de Parlamentul European au căzut de acord cu privire la faptul că certificatele de vaccinare ar trebui să reflecte toate dozele administrate, indiferent de statul membru în care au fost vaccinate. 

Totodată, va fi prevăzută posibilitatea de a emite un certificat care să demonstreze recuperarea după boală în urma unui test antigen, iar gama de teste antigenice autorizate folosite pentru a obţine un certificat COVID-19 va fi extinsă.

Pe lângă toate acestea, va fi prevăzută posibilitatea de a permite eliberarea de certificate de vaccinare pentru persoanele care iau parte la studii clinice, se arată în comunicatul Parlamentului European.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani