Cel puţin cinci noi dispecerate integrate pentru urgenţe create până în octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministerul Sănătăţii promite noi dispecerate integrate pentru urgenţe, până la toamnă

Cel puţin cinci noi dispecerate integrate pentru urgenţe, ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) şi Ambulanţei, vor fi înfiinţate până în octombrie. Astfel de servicii există deja în 30 de judeţe, informează Ministerul Sănătăţii.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, medicul Raed Arafat, a convocat luni o videoconferinţă la care au participat: şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, colonel Ioan Burlui, reprezentantul Inspectoratului General al Aviaţiei din cadrul Ministerul Afacerilor Interne (MAI), comandor Cătălin Dache, directorul Direcţiei Apel Unic de Urgenţă 112, din cadrul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), Dan Popescu, precum şi reprezentanţii tuturor structurilor cu responsabilităţi în gestionarea urgenţelor la nivel de judeţ - unităţi de primiri urgenţe (UPU), inspectoratele pentru situaţii de urgenţă - SMURD şi Ambulanţa.

În ceea ce priveşte serviciile de Ambulanţă şi SMURD, a fost luată în discuţie activitatea dispeceratelor integrate existente deja în 30 de judeţe şi extinderea acestora la nivelul întregii ţări.

Funcţionarea dispeceratelor în regim integrat are ca rezultat o mai eficientă folosire a resurselor şi o mai bună coordonare a serviciilor de urgenţă, care să fie în beneficiul pacienţilor. Până în luna octombrie a acestui an urmează să fie operaţionalizate încă cel puţin cinci dispecerate integrate.

Plan de măsuri în vederea reducerii timpului de aşteptare

A fost abordată, de asemenea, situaţia privind timpul de răspuns între apelurile de urgenţă şi trimiterea echipajelor, precum şi elaborarea unui plan de măsuri în vederea reducerii timpului de aşteptare pentru pacienţi.

Totodată, s-a convenit ca până la 30 august să se realizeze prima etapă a unui studiu prin care se va stabili cel mai apropiat echipaj de intervenţie pentru fiecare localitate din zonele rurale, luând în considerare inclusiv echipaje din judeţele limitrofe.

În acest fel, dacă cel mai apropiat echipaj de intervenţie se află într-un judeţ limitrof, acesta va putea fi dispecerizat fără a ţine cont de limita administrativă a judeţului. În vederea realizării acestui studiu, în cursul acestei săptămâni se vor stabili şapte grupuri de lucru cu reprezentanţi ai ISU, conducerii medicale a SMURD şi serviciului de Ambulanţă.

Elicoptere SMURD pentru fiecare din cele opt regiuni de dezvoltare

De asemenea, până la sfârşitul anului toate cele opt regiuni de dezvoltare vor dispune de câte un elicopter SMURD, a anunţat în urmă cu puţin timp Raed Arafat. Acesta a explicat că sistemul medical de urgenţă dispune de şase elicoptere SMURD, pentru tot atâtea regiuni de dezvoltare.

„Anul acesta vom finaliza cele opt regiuni, fiecare regiune va avea propriul elicopter SMURD. Şi Regiunea de Nord-Vest va avea un elicopter sub coordonarea centrului universitar Cluj-Napoca. Ultimele două elicoptere urmează să ajungă prin noiembrie-decembrie. Acum avem şase elicoptere, vom avea opt, câte unul pe regiune, şi apoi vom face o analiză să vedem dacă mai trebuie în anumite puncte. Nu va fi elicopterul adus la Cluj, de aici va avea loc coordonarea lui, pentru că nu pot să fie două elicoptere în două judeţe apropiate şi să rămână zone neacoperite. Cel mai apropiat elicopter SMURD este la Târgu Mureş”, a precizat Arafat.

În prezent, cele şase elicoptere SMURD îşi desfăşoară activitatea de la Târgu Mureş, Iaşi, Bucureşti, Arad, Craiova şi Constanţa.

Pe aceeaşi temă:

Raed Arafat: „Până la sfârşitul anului, fiecare regiune de dezvoltare va avea câte un elicopter SMURD!”

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sarah Ferguson, o mamă regală de coșmar: își lăsa fiicele de izbeliște, pe mâna bonelor, sau le lua cu ea în vacanțe cu amanții
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”