Cea de a doua perioadă tulbure din istoria postdecembristă

Primarii USL au fost plimbaţi cu autocarele prin toată ţara, asemenea unor mineri cu costum şi cravată.

Mâine, duminică, 29 iulie 2012, se desfăşoară Referendumul pentru demiterea preşedintelui României, Traian Băsescu, actualmente preşedinte suspendat.

Agenţiile de presă cu acoperire planetară transmit de la Bucureşti că momentul se defineşte ca fiind crucial nu numai pentru raporturile de Putere din interior, dar şi pentru destinul României în Europa democratică.

Aceleaşi agenţii, alăturân­du-se marilor publicaţii din Vest, s-au referit şi la perioada care, cel puţin teoretic, ia sfârşit duminică, 29 iulie 2012. Aproape toate comentariile au considerat perioada dintre 3 iulie 2012 (Ziua începerii Loviturii de stat) şi 29 iulie 2012 (Ziua punctului final al Puciului) drept una de criză social-politică profundă, una dintre cele mai mari din decembrie 1989.

Ziariştii occidentali sunt  mai puţin familiarizaţi cu amănuntele politichiei dâmboviţene. În consecinţă, ei n-au avut cum raporta cele 26 de zile ale Loviturii de stat continue din 2012 la alte perioade din istoria postdecembristă.

Cunoscător direct al realităţii româneşti din ultimii 22 de ani, îmi permit să compar perioada dintre 3 iulie - 29 iulie 2012 cu perioada dintre 1 ianuarie 1990 - 28 septembrie 1991.

În aceşti doi ani, România a fost la cheremul forţelor neocomuniste, grupate sub flamura Frontului Salvării Naţionale. Conduse de aparatcikul Ion Iliescu, înconjurat de staliniştii Dan Marţian şi Alexandru Bârlădeanu, forţele neocomuniste au pus la cale în această perioadă contrademonstraţii reacţionare, diversiuni făţişe (luare cu asalt a clădirii Guvernului din 17 februarie 1990), incidentele de la Târgu-Mureş, dezordinile din 13 iunie 1990, menite a justifica năvala minerilor de a doua zi, patru mineriade (cea din 29 ianuarie 1990, cea din 18 februarie 1990, cea din 14-15 iunie 1990, cea din septembrie 1991), au ticluit campanii de defăimare a Opoziţiei şi a presei independente.

Referendumul din 29 iulie 2012 e punctul final al unei Lovituri de stat începute cu actele anticonstituţionale prin care Traian Băsescu a fost suspendat în trei zile şi continuate cu aşa-zisa campanie electorală, în care premierul Victor Ponta şi preşedintele interimar Crin Antonescu şi-au folosit funcţiile pentru a ticlui diversiuni împotriva adversarului politic Traian Băsescu, televiziunile Antena 3 şi România TV au dus o campanie electorală deşănţată, folosind toate trucurile dezinformării, primarii USL au fost plimbaţi cu autocarele prin toată ţara, asemenea unor mineri cu costum şi cravată, preşedinţii USL au semnat o înţelegere antieuropeană cu sindicatul lui Mircea Dogaru, în realitate o organizaţie paramilitară alcătuită din foşti ofiţeri ai SRI, SIE, STS, SPP, DIA, Unitatea 0215, într-un cuvânt foşti ofiţeri ai serviciilor secrete.

FSN-ului lui Ion Iliescu i-a luat locul USL, o formaţiune la fel de eclectică, alcătuită din patru partide, PSD, PNL, PC, UNPR, fără nici o altă legătură între ele decît crâncena voinţă de a pune mâna pe pârghiile Puterii. Cele două perioade din istoria postdecembristă mai au drept notă comună antieuropenismul furibund al FSN şi USL. Între 1 ianuarie 1990 şi 28 septembrie 1991, liderii FSN, sprijiniţi de fosta Securitate, au dus o campanie violentă împotriva Occidentului, acuzat că se amestecă în treburile interne ale României prin sprijinirea făţişă a Opoziţiei din ţară. Între 3-29 iulie 2012, liderii USL au atacat Uniunea Europeană, au beştelit marile Puteri Occidentale pe motiv că tratează România ca pe o colonie, că servesc intereselor unor forţe interne.

Braţul înarmat al USL - Sindicatul militar al lui Mircea Dogaru - a atacat Uniunea Europeană şi, fireşte, a pus la îndoială apartenenţa României la lumea occidentală, în numele unui naţionalism agresiv, de tip ceauşist.

Resurecţia naţionalismului păgubos al lui Ceauşescu între 1990-1991 părea explicabilă prin infima distanţă în timp faţă de prăbuşirea comunismului. Azi, deşi România e membră a UE şi a NATO,  angajată într-un parteneriat strategic cu SUA, liderii ai formaţiunii de guvernământ nu se sfiesc a readuce în spaţiul public notele antieuropenismului ceauşist.

Evenimentele din perioada 1 ianuarie 1990-28 septembrie 1991 îşi aveau cauza în crâncena luptă a nomenclaturii comuniste de a rămâne la Putere sub flamura FSN în condiţiile unei opoziţii sprijinte de Occident.

Între 3-29 iulie 2012, toate evenimentele bulversante îşi au explicaţia tot în bătălia pentru Putere. De data asta, USL câştigătoare a Parlamentului, a Guvernului şi a administraţiei locale, vrea să pună mâna şi pe ultimul instrument al Puterii care i-a scăpat:Preşedinţia. Există şi vreo notă deosebită? Fireşte că da.

Între 1 ianuarie 1990-octombrie 1992, PNL se afla pe baricada opusă FSN. Între 3 iulie-29 iulie 2012, PNL s-a aflat pe baricada  FSN.

Luni, după anunţarea rezultatelor, vom vedea dacă mai există o notă comună. Perioada ianuarie 1990 - 28 septembrie 1991 s-a încheiat cu victoria forţelor reacţionare.

Se va încheia la fel şi perioada 3 iulie - 29 iulie 2012? 

Ion Cristoiu este scriitor şi jurnalist, autor al mai multor cărţi de proză, de studii de istorie literară şi de eseuri.