Ce salarii îşi doresc românii: bărbaţi vs. femei şi bucureşteni vs. ardeleni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Discrepanţele salariale dintre femeile şi bărbaţii din România îşi au originea în cultura românească, arată specialiştii care subliniază că şi în anul 2016 bărbaţii solicită mai mulţi bani decât femeile atunci când aplică pentru un job similar.

Pe măsură ce înaintează în vârstă şi acumulează experienţă, românii au pretenţii financiare tot mai mari de la angajatori. Însă inegalităţi între salariile cerute de femei şi cele cerute de bărbaţi există pe toate categoriile de vârstă. Aşa arată un studiu recent făcut de portalul eJobs. De exemplu, reprezentanţii sexului masculin solicită chiar şi cu 790 de lei mai mult decât reprezentantele sexului feminin, atunci când aplică pentru un job similar.

„Aceste diferenţe de aşteptări între femei şi bărbaţi sunt un semnal puternic în România, însă în ultimii 10 ani fenomenul s-a estompat. Femeile îşi găsesc slujbe în domeniul de vârf, în special în multinaţionale şi putem spune că au început corecturile salariale. Aceste discrepanţe care încă se regăsesc în anumite sectoare îşi au originea în cultura românească”, a explicat, pentru „Adevărul”, Ilie Gheorghe, vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical.

Salariul minim cerut de românii cu facultate

Cercetarea făcută de portalul de recrutare scoate însă la iveală şi care sunt persoanele dispuse să facă un compromis din punct de vedere al salariului: tinerii abia ieşiţi de pe băncile facultăţii şi românii trecuţi de 50 de ani. Ambele categorii sunt dispuse să accepte lefuri mai mici, din considerente complet diferite, afirmă specialiştii în recrutare.

„Altfel n-au şanse”, spun aceştia. Concret, dacă tinerii cu vârste între 18 – 24 de ani sunt dispuşi să accepte un salariu de 2.153 de lei pentru a obţine un loc de muncă, femeile din aceeaşi categorie de vârstă lasă ştacheta mai jos, considerând că un salariu de 1.870 de lei este suficient la început de drum. De cealaltă parte, bărbaţii care au între 45 şi 65 de ani vor salarii care să depăşească 4.100 de lei, în timp ce femeile din aceeaşi categorie de vârstă se mulţumesc cu o leafă care să varieze între 3.500 şi 3.900 de lei. „Aşteptările salariale ţin şi de natura jobului”, spune Mihaela Feodorof, consilier în carieră şi fondatorul Yourway Counseling.

„Dacă e să ne uităm în şantier, de exemplu, la munca brută, vom găsi bărbaţi, nu femei. În ultimul timp, discrepanţele dintre femei şi bărbaţi au scăzut considerabil”, a explicat Feodorof, adăugând că cei trecuţi de 45 de ani, cu experienţă, dar fără loc de muncă sunt dispuşi să facă un compromis din punct de financiar odată ajunşi în faţa recrutorului tocmai pentru că, de regulă, ajung să fie eliminaţi din faza de preselecţie.

Românii din Vest cer salarii mai mari decât bucureştenii

Studiul merge însă mai departe şi notează şi faptul că aşteptările salariale diferă în funcţie de domeniile la care aplică un candidat sau un altul. Dacă cele mai mari lefuri le vor cei din import-export, cei mai temperaţi sunt românii interesaţi să lucreze în domeniile administrativ, presă şi relaţii publice, care se mulţumesc, conform analizei eJobs, cu salarii de 2.000 de lei. Interesant, afirmă specialiştii, e că aceste aşteptări salariale variază în funcţie de regiunea ţării.

Concret, deşi se ştie că locuitorii Capitalei au cele mai mari salarii din ţară, nu aceştia cer cele mai mari salarii, ci cei din Vestul ţării. „E o prelungire a faptului că acolo sunt multe companii nemţeşti sau italiene care au deschis sedii şi se lucrează mult cu cei din străinătate”, a conchis Ilie Gheorghe, în timp ce psihologul Mihai Copăceanu a apreciat că, pentru a se simţi motivaţi să vină să lucreze în Capitală, românii din vestul ţării trebuie stimulaţi financiar pentru a face o astfel de mutare.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein