Ce pedeapsă a primit o profesoară de 35 de ani din Marea Britanie care s-a iubit cu elevul ei de 15 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Kandice Barber, din Wendover,  Marea Britanie, o profesoară de 35 de ani, a fost condamnată la ani grei de închisoare pentru coruperea minorului, după ce i s-a pus pata pe un elev de 15 ani, cu care a şi întreţinut raporturi sexuale pe un câmp.

Conform Daily Star, profesoara i-a trimis elevului poze topless şi chiar un video în care se autosatisfăcea, în speranţa că acesta va da curs unei relaţii, lucru care s-a şi întâmplat. 

Elevul a căzut în mrejele profesoarei supraveghetoare şi cei doi au ajuns să se iubească nebuneşte pe un câmp, în ciuda faptului că femeia era şi măritată.

În cele din urmă, povestea dintre cei doi a ieşit la iveală, chiar dacă profesoara l-a ameninţat pe elev că va avea şi el de suferit dacă se află despre relaţia dintre cei doi. Mai mult, ea l-a minţit pe adolescent, spunându-i că este însărcinată şi că nu ştie dacă copilul este al lui sau al soţului ei, de asemenea, în încercarea de a-l manipula.

 Cadrul didactic a fost găsit vinovat de către magistraţii de la Curtea Coroanei din Aylesbury, care au  condamnat-o la şase ani şi două luni de închisoare pentru infracţiunea de corupere a minorului. 

După ce va fi eliberată din închisoare, Kandice trebuie să înştiinţeze în permanenţă autorităţile în legătură cu locul în care se află, numele ei va fi trecut într-un registru al prădătorilor sexuali şi va avea interzis să mai lucreze cu minori sau cu tineri vulnerabili.

Magistraţii au decis să ia o măsură drastică în cazul profesoarei pe motiv că "avea misiunea să ajute elevii să ia deciziile corecte şi ea i-a ajutat să ia cele mai greşite decizii". De asemenea, magistraţii au notat că femeia a folosit un copil de care trebuia să aibă grijă pentru satisfacţia personală.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu